Pe aceeași temă
Poliţia Română a anunțat luni că s-a constituit o echipă de control pentru a face verificări la IPJ Buzău, după ce deputatul PSD Andreea Cosma şi fratele acesteia au a reclamat că testele cu poligraful făcute acolo ar fi fost falsificate.
”Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la modalitatea de efectuare a anumitor testări cu aparatul poligraf, de către un specialist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău (...) conducerea Poliției Române a dispus constituirea unei echipe de control, pentru verificarea aspectelor în cauză, semnalate la nivelul I.P.J. Buzău.
Activitatea de verificare se efectuează sub coordonarea specialiştilor Direcţiei Control Intern şi a Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Din datele existente la acest moment, la nivelul I.P.J. Buzău, în perioada 2014 – 2017, au fost efectuate 91 de testări cu aparatul poligraf, rezultatul niciuneia dintre aceste testări nefiind contestat”, anunță IGPR într-un comunicat remis presei luni.
Inspectorul şef al IPJ Buzău Virgil Pantazi a declarat luni, citat de News.ro, că există practica de a se face astfel de teste în alt judeţ şi că nu au existat contestaţii vizând activitatea psihologului care operează poligraful de la Buzău.
De asemenea, IPJ Buzău a spus că s-a dispus, încă de duminică, constituirea unui colectiv condus care va avea ca obiect stabilirea şi clarificarea tuturor aspectelor semnalate.
"Încă de duminică seară am dispus constituirea unui colectiv condus de adjunctul meu care va avea ca obiect stabilirea şi clarificarea tuturor aspectelor semnalate. Mai mult, am solicitat IGPR specialişti din cadrul Institutului Criminalistic care să vină să completeze activităţile pe care le vom desfăşura noi pentru a clarifica pe deplin cele afirmate în aceste emisiuni. Tot atunci se va stabili si vechimea aparatelor de care s-a făcut vorbire", a explicat inspectorul şef al IPJ Buzău, Virgil Pantazi.
Întrebat de ce martori trimişi de la Ploieşti au făcut testul poligraf la Buzău, el a explicat: "În mod constant se solicită astfel de lucrări şi la rândul nostru şi noi solicităm lucrări la alte inspectorate".
Referindu-se la psihologul care operează poligraful, Pantazi a spus vă acesta este un ofiţer calificat care şi-a făcut treaba în mod constant şi că nici în situaţiile invocate în spaţiul public şi nici în alte situaţii nu au existat contestaţiii vizând activitatea sa.
Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a anunţat încă de luni dimineaţă că vor fi făcute verificări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, după ce şi deputatul Andreea Cosma, dar şi fratele acesteia au susţinut că, pentru susţinerea unor declaraţii mincinoase, martori falşi trimişi de la DNA Ploieşti erau testaţi cu aparatul poligraf de la Buzău, iar proba era prezentată în instanţă.