DNA a cerut condamnarea soțului șefei DIICOT. Dan Hosu este acuzat de patru fapte de corupție

Redactia | 02.09.2020

DNA a cerut condamnarea fostului polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT pentru patru fapte de corupție.

Pe aceeași temă

Hosu este acuzat de trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informații nedestinate publicității și dare de mită, la ultimul termen al procesului de corupție de la Tribunalul București, care a avut loc ieri, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Pronunțarea în primă instanță va avea loc pe 15 septembrie 2020.

Procurorii anticorupție au cerut și condamnarea fostei șefe a Consiliul de Administrație al Carpatica Asigurări Sibiu, Angela Toncescu, și a fostului șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, comisarul șef Marian Cataramă, transmite G4Media. ro.

În schimb, DNA a cerut achitarea lui Sorin Tatu, patronul unei firme, acuzat de trafic de influență, dar numai pentru că probele obținute împotriva lui de SRI pe mandat de siguranță națională (MSN) au fost înlăturate de instanță la termenul din 20 iulie 2020 în urma deciziei Curții Constituționale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22