Pe aceeași temă
DNA a explicat că urmărirea penală se desfășoară cu privire la acuzația de abuz în serviciu, fără ca vreo persoană să fie momentan pusă sub învinuire.
Comunicatul integral al DNA
„Ca răspuns la solicitările transmise de către reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele:
Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanșarea pandemiei până în prezent.
Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă (“in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.
Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală.
Alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001.”
Întrebat, marți, în conferința de presă, despre dosarul deschis de DNA, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a spus: „am văzut astăzi în spațiul public acest tip de informație, dar nu am date suplimentare. Cert este că din ceea ce eu știu, modalitatea de achiziție la nivelul tuturor țărilor europene se supune aceleiași proceduri, întocmită și elaborată de Comisia Europeană."
România a recepționat până acum 18,5 milioane de vaccinuri anti-COVID din care a folosit doar circa 10 milioane de doze, iar aproape 5 milioane le-a vândut sau donat.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, într-o conferință de presă, că din cele 18,5 milioane de doze recepționate, România are în prezent în stoc 3,7 milioane de doze. 9,95 milioane de doze au fost utilizate pentru vaccinare, iar diferența până la 14,7 milioane au fost vândute sau donate.