Pe aceeași temă
Procurorul-sef al DNA, Laura Kovesi, a trimis catre procurorul general cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului PNL Mircea Rosca. Rosca este acuzat de doua infractiuni de trafic de influenta, potrivit unui comunicat DNA, informeaza Hotnews.
Procurorii anticoruptie sustin ca in cursul anului 2011, in calitate de vicepresedinte al organizatiei judetene Prahova a unui partid politic, Mircea Rosca ar pretins de la un denuntator suma de 20.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra lui Gabriel Stelian Popescu, inculpat in acelasi dosar, si asupra celorlalti membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a inlesni dobandirea unor terenuri pe raza localitatii respective de catre firma denuntatorului. Din aceasta suma, Mircea Rosca ar fi primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Gabriel Stelian Popescu, iar 11.000 euro ar fi fost folositi in interesul formatiunii politice pe care o conducea de la nivel judetean.
Potrivit DNA, diferenta de 4.000 euro ar fi fost remisa de acelasi inculpat secretarului Primariei Azuga, Diana Camelia Dumbrava, in vederea indeplinirii unor acte ce intrau in atributiile sale de serviciu si care vizau desfasurarea propriu zisa a procedurii de achizitie publica si desemnarea castigatoare a firmei denuntatorului.
"In perioada 2011- 2014, inculpatul Rosca Mircea a intervenit pe langa factorii de decizie din cadrul unor institutii publice din judetul Prahova, (Consiliul Judetean, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului - Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Persoane Adulte cu Handicap Calinesti, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Sinaia) asupra carora avea influenta prin prisma calitatilor pe care le-a detinut in mod succesiv la nivelul autoritatilor publice locale centrale si la nivel politic, in vederea atribuirii catre societatile detinute de inculpatul Rotila Adrian a unor contracte de achizitii publice", se arata in comunicatul DNA.
Procurorii mai sustin, totodata, ca in schimbul acestor "interventii", Mircea Rosca ar fi primit de la Adrian Rotila bani si alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, constructii in valoare de 35.418, 39 lei si folosinta unui autoturism marca Audi A8).
In acelasi dosar mai sunt inclupati Adrian Rotila si Gabriel Stelian Popescu.