DNA cere trei ani de închisoare pentru Călin Popescu Tăriceanu. Pronunțarea, pe 22 mai

Dora Vulcan | 08.05.2018

Curtea Supremă a rămas în pronunțare în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Sentința va fi pronunțată pe 22 mai.

SHARE 3

 

 

 Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afimat marţi, la Curtea supremă, că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA ''se bazează pe mistificări şi contradicţii grave'', transmite Agerpres. 

 

 "Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (...) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (...) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu", a declarat Tăriceanu la termenul anterior.

 

Apărările președintelui Senatului au fost puerile și lipsite de logică, a spus procurorul DNA, care a cerut trei ani de închisoare cu executare pentru Calin Popescu Tăriceanu. Procurorul DNA a spus că obligația de a fi onest îi este total străină demnitarului, care a ascuns adevărul în legătură cu implicarea lui Remus Truică și a foștilor săi consultanți israelieni in retrocedarea unor terenuri către Paul al României, transmite Digi 24.

 

 

***

 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

 

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

 

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

 

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Comentarii 3

?????? - 05-08-2018

Apreciați că Popescu Tăriceanu ține pasul, din punctul de vedere al evoluțiilor politice, cu evoluțiile tehnologice actuale sau rămâne îndeosebi urmaș al poporului coborâtor dint-un cal de lemn ,în cetatea Troiei ?

Răspunde

emil - 05-08-2018

In Romania minciuna ramane cea mai cautata mererie.

Răspunde

horatiu - 05-08-2018

in tot acest timp , adica 2016 - 2018 , dar si inainte de acest interval , domnul Tariceanu s-a aliat cu d-l Dragnea pentru a perverti iremediabil justitia romana - ultima gaselnita - dezincriminarea marturiei mincinoase . Asa ca daca justitia mai amina verdictul perdantii suntem noi toti romanii ...

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22