Pe aceeași temă
Procurorii au specificat în răspunsul transmis news.ro că sunt etapa de cercetare a eventualelor pagube produse ori dacă s-a produs o faptă ce ar intra sub incidența codului penal.
DNA a transmis, joi, la solicitarea News.ro transmisă în 28 septembrie, că investighează sesizarea DLAF în legătură cu un proiect european care are ca beneficiar o firmă care a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale.
”Un dosar având la bază aspectele la care faceţi referire este în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, a transmis DNA.
Procurorii precizează că strâng probe pentru a stabili viitorul parcurs al dosarului.
”Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs o faptă ce ar intra sub incidenţă penală”, a mai transmis DNA.
În 28 septembrie, Dan Barna a comentat informaţii potrivit cărora DLAF a sesizat DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa, afirmând că, oricât se va strădui DLAF, o instituţie aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activităţii sale pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Florin Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS.
Barna lega atunci apariţia acestor informaţii de faptul că CCR a dat undă verde moţiunii de cenzură a USR PLUS-AUR.
”Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era şi ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani. Între timp, în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există şi a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am niciun fel de calitate în niciunul dintre dosare”, a susţinut Dan Barna.