DNA: Fostul inspector ITM Arges, Florian Anghelina, trimis in judecata pentru luare de mita

Fara Autor | 03.01.2012

Pe aceeași temă

 

Fostul inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Argeş, Florian Anghelina, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Acesta este inculpat şi în dosarul omului de afaceri Cornel Penescu
 
Florian Anghelina este acuzat că ar fi luat mită în 2007, "sub forma unui sejur pe litoralul românesc", pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a favoriza firma omului de afaceri Said Salah, de asemenea trimis în judecată pentru dare de mită, anunţându-l când ITM Argeş urmează să efectueze controale, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) citat, marţi, de agenţia Mediafax.
 
Iar, în cursul anului 2008, Florian Anghelina a acceptat promisiunea reprezentanţilor a două societăţi comerciale de a-i da, cu titlu de mită, mai multe produse alimentare şi nealimentare "pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu fie prin omisiunea de a constata nereguli, fie prin anunţarea controalelor".
 
Procurorii au instituit sechestru asupra unor bunuri mobile aparţinând celor doi inculpaţi, în vederea confiscării.
 
Florian Anghelina a fost trimis în judecată în decembrie 2011, iar primul termen de judecată va fi în 5 ianuarie 2012, la Tribunalul Argeş.
 
Într-un alt dosar, procurorii Serviciului Teritorial DNA Piteşti i-au trimis în judecată, în 29 septembrie 2009, pe Florian Anghelina şi Cornel Penescu, pentru luare şi, respectiv, dare de mită. Cornel Penescu este acuzat că i-a dat lui Florian Anghelina suma de 1.000 de lei, pentru ca acesta să efectueze un control superficial la sediul societăţii Pic, în urma căruia să nu constate încălcările legislaţiei muncii şi să nu aplice sancţiuni contravenţionale.
 
Iniţial, procesul s-a judecat la Tribunalul Argeş, însă în urma unei decizii a instanţei supreme a fost strămutat la Tribunalul Olt. Următorul termen de judecată în acest proces va avea loc în 16 ianuarie.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22