DNA Gabriel Berca (UNPR), fost ministru de Interne, a fost RETINUT pentru trafic de influenta

P.c. | 23.07.2015

Pe aceeași temă

DNA l-a retinut astazi pe Gabriel Berca (actualmente in UNPR, anterior in PDL si PMP), fost ministru de Interne. Berca este acuzat de trafic de influenta, faptele din dosar petrecandu-se in perioada 2010 -2012, potrivit unor surse judiciare. Berca va fi prezentat Curții de Apel Bacău, vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, citate de Hotnews.

 

DNA il acuza pe Berca (la acel moment senator PDL) ca ar fi primit 180.000 de euro pentru a influenta membri ai Guvernului sa aloce bani primariei comunei bacauane Ardeoani. E vorba de alocarea unei sume de circa 5,6 milioane de lei pentru plata unor lucrari publice.

 

Berca ar fi cerut si primit banii prin intermediul lui Mihai Banu (deputat in acel moment), care este si el inculpat in dosar.

 

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru formațiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic să își folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22