DNA, noua cerere catre Senat pentru documente legate de cazul Sova: Refuzul punerii la dispozitia DNA a înscrisurilor constituie INFRACTIUNEA de obstrucționare a justiției

P.c. | 20.04.2015

Pe aceeași temă

DNA solicita din nou Senatului Romaniei documentele legate de votul in cazul lui Dan Sova. DNA a trimis Senatului saptamana trecuta doua solicitari, una legata de cazul Dan Șova și o alta care se refera la toate cererile de urmărire penală, reținere sau arestare preventivă, din 2014 si 2015. In solicitarea trimisa astazi se precizeaza ca refuzul de a trimite DNA aceste documente implica infractiunea de obstructionare a justitiei, infractiune pedepsita de Codul Penal, relateaza stiripesurse.ro

 

"Direcția Națională Anticorupție revine cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul ȘOVA DAN-COMAN este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. (detalii comunicat 494 din 13 martie 2015).

 

CITITI SI: Ponta, despre procedura prin care DNA a cerut inscrisuri din Parlament: Senatorii nu sunt angajatii unui procuror

 

DNA cere predarea urmatoarelor documente:

 

1. Tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman;

2. Tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.

 

Cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispozițiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruiaÎn cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă”.

 

În prezenta cererea se arată că „refuzul de punere la dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”.

 

DNA reaminteste ca "alte doua cereri similare fusesera trimise presedintelui Senatului, de catre procurorii DNA, la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 14 aprilie 2015, dar acestea nu au primit vreun raspuns".

 

DNA contrazice "afirmatiile facute in spatiul public potrivit carora cererile anterior mentionate ar fi trebuit transmise Senatului, de catre DNA, prin intermediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de casatie si al Ministerului Justitiei", argumentand ca "respectiva procedura, fiind o procedura speciala, este aplicabila numai in situatia cererii de incuviintare a retinerii/arestarii (membrilor parlamentului) ori a urmaririi penale (a ministrilor sau fostilor ministri care sunt si membri ai parlamentului)".

 

"Or, in situatia de fata, procurorii DNA solicita Senatului inscrisuri necesare cauzei, astfel incat sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun, aceleasi care s-ar aplica in imprejurarea in care un organ de urmarire penala ar cere unei institutii acte sau documente ce pot servi ca mijloc de proba", se arata in acest comunicat.

 

Cererile precedente trimise Senatului de catre DNA nu au primit niciun răspuns.

 

CITITI SI: DNA cere Senatului toate actele privind cererile de retinere, arestare sau urmarire penala a unor senatori in 2014-2015

 

Ce spune Articolul 271 din Codul Penal:

 

ART. 271
Obstrucţionarea justiţiei
(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal.

 

C.P. Tariceanu: Senatul are de-a face cu o solicitare inedita

 

Directia Nationala Anticoruptie a solicitat Senatului Romaniei actele intocmite in legatura cu solicitarile DNA de retinere, arestare sau urmarirea penala a unor senatori in perioada 2014-2015.

 

CITITI SI: RFI Tăriceanu: Parlamentul are un DREPT SUVERAN legat de încuviinţarea urmăririlor penale si a arestărilor. Poate SA DEA sau SA NU DEA aviz favorabil

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat ca institutia pe care o conduce are de-a face cu o solicitare inedită din partea DNA in timp ce vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat că scrisorile primite de la DNA, prin care se cer înscrisurile în cazul Şova, încalcă procedura instituțională, conform Romania Libera.

 

Este o solicitare inedită, aş spune, până în momentul de faţă, dar cred că în spiritul colaborării interinstituţionale, pentru că Parlamentul trebuie să arate că este o instituţie transparentă şi care respectă legalitatea, nu există niciun fel de oprelişte, din punctul meu de vedere, pentru a furniza toate documentele relevante în acest caz”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

 

In vederea documentarii dosarului cu nr. de mai sus, va solicitam sa ne comunicati, in cel mai scurt timp, toate inscrisurile intocmite de Senatul Romaniei in anii 2014 si 2015, ca urmare a cererii Directiei Nationale Anticoruptie pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a senatorilor in functie in perioada 2014-2015”, se scrie in solicitarea trimisa presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu si in care se face referire la dosarul ce-l priveste pe Dan Sova.

 

CITITI SI: Senatul Romaniei il SCAPA pe Dan Sova de arestare. Sova: Mi-am inceput ziua la grupul de RUGACIUNE. Va rog sa ma lasati sa ma apar ca un om LIBER

 

Va solicitam sa ne comunicati, in cel mai scurt timp, toate inscrisurile intocmite de Senatul Romaniei, ca urmare a cererii Directiei Nationale Anticoruptie din data de 13.03.2015 adresata Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Sova Dan-Coman, cercetat pentru fapte de coruptie in dosarul 122/P/2012”, se cere in alta adresa adresata sefului Senatului.

 

CITITI SI: Regulamentul Senatului, pus in ACORD cu Constitutia: Senatorii modifică articolul care l-a SCAPAT pe Dan Şova de arestare

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22