Pe aceeași temă
UPDATE - DNA confirmă informațiile transmise de postul de televiziune
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018.
În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA într-un răspuns oferit joi presei.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-au sesizat din oficiu și fac cercetări și în cazul celui de-al doilea pacient care ar fi fost ars în sala de operație de la Spitalul Floreasca, conform unui comunicat al instituției. Magistrații de la această unitate de parchet fac cercetări și în cazul femeii de 66 de ani care a ars pe masa de operație și apoi a murit.
Beuran, fost ministru al Sănătății în guvernul Năstase, a fost eliberat de la șefia secției în ianuarie, după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.
Raportul Spitalului de Urgență, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operații, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”.
Tot în ianuarie, Mircea Beuran a pierdut alegerile pentru un nou mandat de președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, în fața lui Dragoș Vinereanu.