Pe aceeași temă
Victor Ponta, premierul Romaniei, a declarat, acum cateva zile, ca arestarea preventiva a devenit o regula in Romania, in timp ce in alte tari este o masura exceptionala. DNA transmite insa, intr-un comunicat trimis ziare.com, ca in 2014 au existat 178 de cereri de arestare preventiva din partea DNA, ceea ce reprezinta un procent de aproximativ 2,5% din deciziile de arestare preventiva luate de instante la nivel national.
In 2013 instanta a decis arestarea preventiva a 155 de persoane in dosarele instrumentate de DNA. In 2014 la nivel national au fost emise mandate de arestare preventiva pentru 7.147 de persoane in dosare penale. "Prin urmare, numai 2,49% dintre persoanele arestate preventiv in 2014 erau arestate in dosare ale DNA", se arata in raspunsul DNA.
In 2014, DNA a cerut incuviintarea arestarii preventive fata de un numar de 9 membri ai Parlamentului (8 deputati si un senator). In cinci situatii cererea procurorilor a fost respinsa, iar in patru situatii a fost admisa. Parlamentul a admis solicitarile DNA in cazurile deputatului Mircea Rosca, Ion Dinita, Ioan Adam si Marko Attila, in schimb le-a respins in cazurile Vlad Cosma, Marius Isaila, Titi Holban,Florin Popescu si Catalin Teodorescu, se precizeaza in raspunsul primit la redactie.
Mai multe informatii despre dosarele instrumentate de DNA pot fi gasite in Raportul de activitate pe anul 2014.
Statisticile pe 2015 nu sunt deocamdata cunoscute, dar pe site-ul DNA figureaza la sectia comunicate peste 80 de solicitari de retinere pentru 24 de ore.
Premierul Victor Ponta s-a aratat nemultumit de faptul ca DNA a solicitat arestarea preventiva a lui Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi. "Eu cred ca fiecare om trebuie sa plateasca pentru greselile sale, dar arestarea preventiva este pentru infractori periculosi si pentru fapte de violenta si cred ca nici macar Adomnitei, care acum e in duba si se bucura de raul lui Nichita (Gheorghe Nichita, primarul Iasiului - n.red.), nu trebuie neaparat sa fie in arest preventiv. Cred ca toti cei care nu sunt violenti au dreptul sa fie judecati de judecator si daca au gresit sa plateasca pentru ceea ce fac", a afirmat liderul social-democrat.