Pe aceeași temă
Directia Nationala Anticoruptie l-a criticat pe premierul Victor Ponta, intr-un comunicat transmis astazi, pentru ca acesta a pus la indoiala datele prezentate la bilantul DNA, care prezentau situatia confiscarilor si a recuperarilor de produse infractionale, dispuse de instante, in dosarele penale. DNA considera ca premierul creaza astfel o grava confuzie la nivelul opiniei publice, relateaza Hotnews.
Procuroul sef al DNA Laura Codruta Kovesi si presedintele Klaus Iohannis au vorbit la bilantul DNA de saptamana trecuta despre gradul de recuperare de doar 10% de catre ANAF. Iohannis a declarat atunci ca: "recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu optionala pentru autoritatile statului. Descurajeaza fenomenul. Situatia din prezent in care recuperarea este de 10% este pur si simplu inacceptabila. Cu totii am avea de castigat. Trag un semnal de alarma."
Despre acest lucru, Ponta a afirmat: "A fost asa, o mica pacaleala. N-ati aflat si de ce (prejudiciile aduse statului s-au recuperat doar in proportie de 10%, n.red.). Ne trebuie hotarari definitive si irevocabile", potrivit Gandul.info.
CITITI comunicatul DNA:
"In incercarea de a justifica gradul scazut de recuperare a prejudiciilor, de catre A.N.A.F. (institutie aflata in subordinea Guvernului, prin Ministerul Finantelor) premierul Victor Ponta afirma ca e asa, o mica pacaleala faptul ca A.N.A.F. nu ar recupera decat 10% din prejudiciile constatate in dosarele penale, pretinzand ca, in realitate, nu ar exista hotarari judecatoresti care sa impuna aceasta recuperare, ci doar sechestre ce nu ar putea sa angajeze ANAF in recuperarea prejudiciilor.
Or, in Raportul anual de activitate al D.N.A, la a carui prezentare a participat personal si primul ministru Victor Ponta, la data de 24 februarie 2015, se mentioneaza urmatoarele:
"Hotararile judecatoresti ramase definitive in cauzele DNA in anul 2014 au inclus confiscarea si recuperarea de produse infractionale in suma de peste 310.000.000 euro, de 3 ori mai mult decat in anul 2013. Daca aceasta suma ar fi efectiv executata, ar putea fi asigurat fondul de salarii pe care statul il plateste medicilor din Romania intr-un an. Este important ca organele fiscale sa execute efectiv aceste hotarari."
Aceste hotarari judecatoresti sunt executorii, iar institutia abilitata sa le puna in aplicare, in sensul recuperarii efective prejudiciilor este A.N.A.F. (Agentia Nationala de Administrare Fiscala).
Este adevarat ca, in acelasi Raport se precizeaza, intr-un paragraf distinct, si ca in 2014 valorile indisponibilizate de DNA au fost de peste 303 milioane euro, ceea ce reprezinta de peste 13 ori bugetul nostru pentru un an. Aceasta suma se refera la sechestrele aplicate la dosarele trimise in judecata si reprezinta o valoare independenta de cea aferenta produselor infractionale, constata prin decizii judecatoresti ramase definitive, imprejurare pe care orice fost procuror o cunoaste.
Sinteza integrala a Raportului de activitate al DNA pe anul 2014, asa cum a fost prezentata, pe data de 24 februarie 2015, de procurorul sef al DNA, doamna Laura Codruta Kovesi, este postata la www.pna.ro, sectiunea Comunicate urmarire penala, comunicat nr. 356 din 24 februarie 2015.
De asemenea, DNA publica pe pagina sa de Internet, informari cu privire la solutiile de condamnare definitive, la momentul pronuntarii acestora, sub forma de comunicate de presa. In materialele respective sunt trecute si dispozitiile instantelor privind despagubirile civile sau confiscari, dispuse in vederea acoperirii prejudiciilor constate de judecatori."