DNA Sebastian Ghita si fostul primar al Ploiestiului trimisi in judecata in dosarul finantarii echipei de baschet Asesoft

P.c. | 29.07.2015

Pe aceeași temă

DNA i-a trimis astazi in judecata pe deputatul Sebastian Ghita - pentru dare de mita, instigare la abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit si spalare de bani - si pe Iulian Badescu, fostul primar al municipiului Ploiesti, pentru luare de mita si abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit, relateaza Agerpres.

 

DNA arata ca, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă — CSU Asesoft Ploiești — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, care constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.

 

"Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați", se arată în documentul citat.

 

Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 — ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu. Ulterior, fostul primar al Ploieștiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

 

CITITI SI: DNA: Sebastian Ghita, pus sub control judiciar si cu un nou sechestru pe avere, in dosarul legat de mita pe care i-ar fi dat-o fostului primar al Ploiestului, Iulian Badescu

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii propunând menținerea măsurilor preventive și a sechestrelor asupra unor bunuri mobile aparținând celor doi inculpați dispuse în cauză.

 

Fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu este deja trimis în judecată, în stare de arest preventiv, într-un alt dosar, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

 

Sebastian Ghiță este urmărit penal sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, deputatul fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22