DNA: Sefa Serviciului de Expertiza a Capacitatii de Munca si o subordonata a acesteia de la Casa Judeteana de Pensii si Asigurari Sociale ARGES au fost retinute pentru LUARE DE MITA

P.c. | 12.06.2014

Pe aceeași temă

Procurorii DNA le-au retinut pe sefa Serviciului de Expertiza a Capacitatii de Munca din structura Casei Judetene de Pensii si Asigurari Sociale Arges si pe o subordonata a acesteia pentru luare de mita in forma continuata. Cele doua au fost retinute in noaptea de miercuri spre joi, intr-un dosar privind suspiciuni de prejudiciere grava a bugetului asigurarilor sociale instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Pitesti al Directiei Nationale Anticoruptie, relateaza HotNews.


Iulia Maria Mihai, medic sef al Serviciului de Expertiza a Capacitatii de Munca si Camelia Sandulescu, medic in cadrul aceluiasi serviciu, au fost retinute pentru 24 de ore si urmeaza sa fie prezentate joi la Tribunalul Arges, cu propunere de arestare preventiva.

 

Cele doua sunt acuzate ca au primit diverse sume de bani, precum si alte foloase, de la sute de persoane care se prezentau la cabinetele de expertiza pentru incadrarea intr-un grad de invaliditate, revizuirea medicala sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile.
 

Inculpata Iulia Maria Mihai, in calitate de medic expert al asigurarilor sociale in cadrul Cabinetului de Expertiza Medicala, indeplinind totodata si functia de sef al Serviciului de Expertiza a Capacitatii de Munca din cadrul Casei Judetene de Pensii Arges, a comis faptele pentru care este cercetata in perioada februarie - iunie 2014, potrivit unui comunicat al DNA.
 

'In aceasta calitate, Mihai Iulia Maria avizeaza pensionarea de invaliditate si emite decizia de incadrare in grad de invaliditate care, printre altele, contine incadrarea bolnavului intr-un grad de invaliditate si termenul de revizuire. De asemenea, realizeaza revizuirea medicala a pensionarilor incadrati in grade de invaliditate la termenul stabilit de medicul expert care are in evidenta pensionarul. Dupa examinarea persoanei si a documentatiei medicale intocmite de unitatea sanitara, in raport de starea de sanatate, constatata cu ocazia revizuirii medicale, medicul expert emite decizia medicala si stabileste termenul de revizuire. De asemenea, medicul expert al asigurarilor sociale prelungeste concediul medical peste 90 de zile si propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile', se arata in comunicat.
 

Iulia Maria Mihai este acuzata ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, a primit sume de bani cuprinse intre 100 si 200 de lei de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul de expertiza medicala, direct sau introduse printre inscrisurile aflate in dosarele medicale, precum si alte foloase, existand date cu privire la comiterea a 357 acte materiale de luare de mita. Potrivit procurorilor, au existat situatii in care medicul a primit, intr-o singura zi, sume de bani si alte foloase de la peste 20 de persoane care s-au prezentat la cabinetul de expertiza.

 

Conform atributiilor de serviciu, cea de-a doua inculpata, medicul Camelia Sandulescu, participa in principal la evaluarea capacitatii de munca in vederea stabilirii gradului de invaliditate, intocmea raportul de expertiza medicala a capacitatii de munca si emitea decizia medicala asupra capacitatii de munca. De asemenea, efectua revizuirea medicala a pensionarilor incadrati in grad de invaliditate la termenul stabilit si prelungea concediile medicale in conditiile legii.
 

'Actele de urmarire penala efectuate in cauza au relevat faptul ca in perioada 05.11.2013 - 23.01.2014, precum si in data de 13.02.2014, inculpata Sandulescu Camelia a primit sume de bani cuprinse intre 100 si 200 de lei, precum si alte foloase, savarsind 484 de acte materiale ale infractiunii de luare de mita in forma continuata', se precizeaza in comunicatul DNA.
 

Anchetatorii au identificat mai multe modalitati concrete prin care se dadea mita. Astfel, pacientii inserau sumele de bani printre actele prezentate medicului, puneau sume de bani pe masa de lucru a medicului sau i le inmanau, se apropriau de medicul expert si ii introduceau in buzunare sume de bani sau ii remiteau medicului separat sau impreuna cu sumele de bani diverse foloase, in marea majoritate produse alimentare, cosmetice, cafea, precum si alte produse.
 

Cele doua femei au fost retinute in urma a cinci perchezitii efectuate de procurorii DNA in cursul zilei de miercuri. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii si Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22