Doi dintre bebelușii din Argeș internați cu sindrom hemolitic-uremic, ventilați mecanic

Iulian Popescu | 14.02.2016

Cinci dintrei cei 11 bebeluşi internaţi cu infecţii digestive grave la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti sunt în continuare în stare gravă, iar doi dintre ei sunt intubați, coform ultimelor informații, date publicității duminică.

Pe aceeași temă

 

În  noaptea de sâmbătă spre duminică,  încă un copil dintre ei a fost intubat, astfel încât acum sunt doi copii ventilaţi mecanic.

 

Partea bună este că nu s-a mai înregistrat niciun caz nou de îmbolnăvire.

 

Patru copii se află în continuare internaţi la secţia de Nefrologie, iar cinci - la Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului "Marie Curie" din Bucureşti, după ce au fost infestaţi cu o bacterie periculoasă. Nu au mai apărut cazuri noi în ultimele 24 de ore. Toţi copiii infestaţi erau vacinaţi la zi, a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului.

 

"În prezent, la Spitalul Marie Curie sunt internați 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceștia sunt pe secția de terapie intensivă și fac dializă peritoneală. În cursul nopții, un copil s-a decompensat și a necesitat și el protezare ventilatorie, deci este respirat pe aparate. În momentul de față sunt doi copii ventilați mecanic, ceilalți trei aflați în terapie intensivă - în stare gravă, dar stabilă - deocamdată nu necesită protezare ventilatorie.

Pe secția de nefrologie se află internați alți șase copii, trei dintre ei necesită dializă peritoneală, trei au funcția renală reluată. În momentul de față nu li se face dializă. Evoluția în această boală este lentă, și-au reluat diureza și asta este un lucru foarte bun", a explicat medicul Denis Stănescu, de la Marie Curie, citat de Realitatea TV.

 

 

Reamintim că autoritățile sanitare au prelevat sâmbătă probe din loturile de portocale ale unui lanț de supermarketuri din Argeș, după ce părinții, dar și medicii, au început să suspecteze că fructele folosite pentru hrana bebelușilor ar fi sursa îmbolnăvirii copiilor internați cu sindrom hemolitic - uremic.

 

Suspiciunea a apărut după ce s-a aflat că părinții ar fi cumpărat portocale pentru sucul bebelușilor de la același lanț de supermarketuri din Aregș. Sâmbătă dimineața, inspectorii sanitar-veterinari au început să ia probe de la portocalele din magazinele de unde au cumpărat alimente părinţii copiilor, cu mențiunea că au fost selectate pentru analize fructe din același lot din care au consumat și micuții.

 

Probele vor fi duse la București și, cel târziu, luni vor fi gata rezultatele analizelor. Atunci se va afla dacă portocalele sunt sursa bacteriei E.coli și a rotavirusului care au dus la această dramă.

 

De ce sunt analizate atât de târziu fructele

 

În primele zile, autoritățile au verificat doar apa (din fântânile, din rețeau orășenească și apa îmbuteliată) folosită pentru hrana micuților bolnavi.

Abia vineri s-au gândit să verfiice și varianta fructelor, deși până acum nu au reușit să depisteze sursa bacteriilor.

 

DSV Argeș: Nu am fost sesizați. Ancheta epidemiologică este facută de către DSP

 

În cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, directorul DVS Argeș, Daniel Lupu, a declarat vineri că abia sâmbătă vor fi recoltate probe din supermarketurile aflate pe raza Pitești.

 

"După câte am auzit, se pare că mamele au cumpărat fructe de la supermarketuri. Toate aceste supermarketuri, de unde am auzit că au și cumpărat fructe, mâine dimineață vom fi în control și vom recolta probe pentru a le trimite la laborator. Mâine o să verificăm portocalele, în primul rând, pe care le vom recolta și trimite pentru control la București", a declarat Daniel Lupu, pentru Realitatea TV, vineri.

 

Întrebat de ce nu a dispus această verificare mult mai devreme, din moment ce se știe despre portocale de opt zile, acesta a explicat: "Nu am verificat pentru că ancheta epidemiologică trebuia făcută de către Direcția de Sănătate Publică și în urma anchetei se spunea care aliment e incriminat. Practic, noi ne-am autosesizat. Nu am fost sesizați și ancheta epidemiologică este facută de către Direcția de Sănătate Publică".

 

Potrivit acestuia, deși DSV demarează săptămânal controale, asta nu implică și recoltarea de probe: "Eu nu pot să mă duc, acum, să caut acul în carul cu fân. Dacă îmi spunea ancheta epidemiologică că e incriminată și portocala, automat mergeam și controlam de unde, ce și cum a luat. Noi facem controale cam săptămânal, în aceste uități. Asta nu înseamnă că dacă mergem în control, recoltăm și probe. Mâine, în jur de 14,00, cel târziu, probele vor fi duse la laboratorul de referință în București", a afirmat directorul DVS Argeș.

 

DSP Argeș a aflat despre situația bebelușilor din presă, abia pe 9 februarie

 

Sorina Honțaru, directorul DSP Argeș, a afirmat, la rândul său, la Realitatea TV, că primele probe din gospodărie au fost recoltate pe 10 februarie, reprezentanții DSP Argeș aflând de această situație în 9 februarie, din presă.

 

"Din anchetele epidemiologice, transmise de Marie Curie și făcute de noi, două persoane ne-au spus că au consumat portocale (...) Restul nu au consumat portocale, piureuri, iaurturi, lapte praf cu diverse sortimente. 80 la sută din mame au preferat laptele cu apă îmbuteliată și doar 20 la sută cu apă de la rețea. Facem control în permanență, luni avem primele rezultate inclusiv de la robinetul de la mame din casă și din sticlele din care au preparat laptele praf.

Din locuințe nu le avem luni (n.r - rezultatele probelor). Avem probele de apă din localități, de la pediatrie și pe parcursul săptămânii viitoare, treptat, în funcție de cum le-am recoltat avem la șapte zile probele din casele oamenilor. Noi periodic luăm probe și din apele de rețea, din comunele respective, iar la copiii care sunt la București internați, luăm probe din gospodăria omului. Prima probă din gospodăria omului s-a luat joi dimineață. Miercuri s-a demarat ancheta, marți am fost anunțați, de acest caz, după-amiază, miercuri s-au recoltat primele probe, la prima oră, de la spitalul de pediatrie", a spus Honțaru.

 

Întrebată de ce au fost recoltate probele de la spital și nu de acasă, de la persoanele vizate, Sorina Honțaru a răspuns: "Pentru că primii pacienți care au venit au stat și internați și în unitatea sanitară și am recoltat din unitatea respectivă, de unde au băut copiii. Au venit cu simptome, dar noi suntem obligați să recoltăm și din unitatea sanitară, în care au stat copiii. Am fost informați pe 9 februarie, la orele 15, 45. Inițial am aflat de la dvs., după am cerut o informare de la spitalul de pediatrie".

 

Întrebată dacă deține probe din toate locuințele, de la toți copiii internați, directorul DSP Argeș a răspuns că trei dintre aceștia fac excepție.

 

"Cu excepția a trei, care ambii părinți sunt în București. Unul din el vine mâine dimineață și noi mergem să recoltăm, iar la ceilalți doi nu sunt decât bunicii acasă și ne zic că nu au cheie din locuință. În rest s-a recoltat la toți", a spus Honțaru.

 

Potrivit acesteia, din apa, laptele din casă, din cutia din care a consumat copilul înainte să se îmbolnăvească, apa inclusiv îmbuteliată au fost recoltate probe.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22