Pe aceeași temă
Cei doi bărbați în vârstă de 24 și, respectiv 30 de ani, sunt acuzați de ultraj și tulburare a liniștii publice.
“În urma audierilor desfăşurate în această zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţe de reţinere pe numele a doi bărbaţi, de 24 şi respectiv 30 de ani, ambii din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei doi urmează a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Informaţiile primare care au condus la identificarea celor doi au provenit de la subunităţi ale Poliţiei Capitalei. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Cei doi ar fi participat la agresarea celor doi jandarmi, între care o femeie, care la un moment dat au fost prinşi şi bătuţi de un grup de persoane violente, ei fiind scoşi de mai mulţi manifestanţi paşnici care au făcut scut uman în jurul lor, informează News.ro
Sâmbătă seara, Poliţia Capitalei a anunţat că 19 persoane au fost conduse la audieri în legătură cu incidentele produse în ziua precedentă la protestul din Piaţa Victoriei.
“La acest moment, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei – Serviciul Omoruri audiază şase persoane cu privire la evenimentele din seara anterioară din Piaţa Victoriei. Anterior, de la momentul producerii evenimentului, au fost audiate alte 13 persoane”, a precizat Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse, anchetatorii au analizat, în paralel, şi înregistrările video realizate în timpul protestului.
“Activităţile desfăşurate au ca scop stabilirea identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a acţiunilor desfăşurate de aceştia. În funcţie de evoluţia cercetărilor, vom reveni cu informaţii concrete în legătură cu calitatea persoanelor audiate”, se arată în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a anunţat anterior că în urma incidentelor produse în Piaţa Victoriei se efectuează urmărirea penală într-un dosar având ca obiect infracţiunile de ultraj privind agresiune asupra a doi jandarmi, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu referire la sustragerea unei arme, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.