Doina Basescu, despre arestarea sotului: Regret ca NU NE-AM PUTUT RIDICA la nivelul demnitatii si rangului la care am ajuns

T.d. | 22.06.2014

Pe aceeași temă

Sotia lui Mircea Basescu, Doina Basescu, a declarat ca si-a cerut scuze familiei presedintelui Romaniei, Traian Basescu, pentru ca ea si sotul sau “nu s-au putut ridica la nivelul demnitatii si rangului” la care au “ajuns”. Totodata, Doina Basescu a spus ca va incerca sa mearga, luni, la Bucuresti, pentru a-si vedea sotul arestat preventiv pentru 30 de zile in urma scandalului traficului de influenta, in care e implicata si familia lui Sandu Anghel (Bercea Mondial), transmite Mediafax.

Soţia lui Mircea Băsescu a vorbit, duminică dimineaţă, pentru prima dată cu presa după arestarea soţului său şi a spus că încă nu a mers la Bucureşti pentru a-şi vedea soţul.

"Acum mă duc la piaţă. O să încerc să ajung şi la Bucureşti, dacă o să am drept de vizită. Nu ştiu programul”, a spus Doina Băsescu.

Ea a mai declarat că a vorbit o singură dată cu Mircea Băsescu după arestarea acestuia, spunând că soţul său a sunat-o o dată, ea adăugând că ţine să le mulţumească celor care le-au transmis mesaje de încurajare.

"Le mulţumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje şi care ne-au trimis energia lor pozitivă ca să putem depăşi situaţia aceasta", a mai spus Doina Basescu.

CITESTE SI: Mircea Basescu A FOST ARESTAT pentru 30 de zile. Decizia Nu este DEFINITIVA, dar este EXECUTORIE. Avocatii vor face RECURS

Soţia lui Mircea Băsescu a spus că înainte să plece de acasă a vorbit cu cumnata sa, Maria, soţia lui presedintelui Traian Basescu, fata de care si-a cerut iertare.

"Eu am transmis un mesaj cumnatei mele prin care îi rog să ne ierte şi să înţeleagă faptul că întotdeauna i-am respectat şi, de asemenea, regret că nu am putut să ne ridicam la nivelul demnităţii, al rangului la care am ajuns. Probabil că nu am fost pregătiţi. Cred că toată lumea are de învăţat ceva din asta”, a mai declarat Doina Băsescu.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv vineri, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare, intr-unul dintre cele mai mari scandaluri politice din ultimii ani.

CITESTE SI: VIDEO - Traian Basescu: Intre consolidarea justitiei si apararea fratelui meu aleg justitia. Nu voi face nicio interventie, daca e vinovat va raspunde. S-a implicat intr-o zona in care nu trebuia sa se implice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu, în scris, pentru Realitatea TV, că nu a primit niciun ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, el precizând, de asemenea, că a aflat din presă că fratele său, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a acestuia.

Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele, alege consolidarea justiţiei, conchide sursa citata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22