Dominic Fritz acuză Guvernul că primăriile USR din Timiș nu au primit bani din Fondul de rezervă

Redactia | 18.12.2021

Guvernul României a alocat vineri peste un miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale.

Pe aceeași temă

Patru localități din Timiș, printre care și Timișoara, nu au primit deloc bani, acuză primarul Dominic Fritz. „Coincidența coincidențelor, tocmai cele patru primării din județ conduse de primari USR PLUS”, a subliniat edilul, într-o postare făcută pe pagina de Facebook.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a spus vineri seara că în județul Timiș, din 99 de comune, orașe și municipii, patru n-au primit nimic: „Zero, nada, niente: Timișoara, Dumbrăvița, Foeni și Cenad. Coincidența coincidențelor, tocmai cele patru primării din județ conduse de primari USR PLUS”.

Acesta întreabă pe Facebook ce semnal vrea să transmită guvernul cetățenilor din aceste patru localități bănățene: „Că sunt pedepsiți pentru cum au votat la alegerile locale?”.

Dominic Fritz susține că aceasta e „dovada că această coaliție nu are un proiect pentru țară, doar pentru propriile-i interese”. Primarul spune că banii din care este alcătuit fondul de rezervă vin și din contribuțiile locuitorilor din cele 4 localități.

„Iar parlamentarii PSD-PNL din Timiș au fost votați și cu voturile timișorenilor, dumbrăvițenilor, foenenilor și cenădenilor. Ale cui interese reprezentați la București, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu, Alina Gorghiu și Ben Oni Ardelean?”, a adăugat el.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul României a alocat vineri 1.029.189.000 lei din Fondul de rezervă bugetară pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale.

„Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârșitul anului 2021. Totodată, autoritățile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE”, a transmis MDLPA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22