Domnule ministru al Educaţiei,

În ultimele zile asistaţi neputincios la felul în care Legea educaţiei – la care am înţeles că ţineţi atât de mult - este purtată între parlament, guvern şi Curtea Constituţională, doar-doar va fi pierdută sau măcar sfârtecată.

Acum aţi fi avut nevoie, mai mult ca oricând, de a vă păstra intactă reputaţia pentru a apăra până în pânzele albe un proiect de care toţi avem nevoie.

Ei bine, acum v-aţi angajat periculos în politica dusă de partidul dvs., PDL, de a politiza şefia BCU. Aici a „câştigat“ concursul de director general, cu punctaj maxim, Mireille Rădoi. Doamna este colegă de-a dvs. la partid, aşa încât nu are rost să-i invocaţi, ca alibi, CV-ul. Nu vreau să mă gândesc cum vi s-a transmis ordinul de a ocupa politic BCU, prin viu grai sau prin telefon, dacă aţi pălit de revoltă sau, dimpotrivă, v-aţi îmbujorat de satisfacţie; dacă aţi mai făcut asta sau dacă vă aflaţi pentru prima oară în faţa comandamentelor de partid de a netezi calea clienţilor politici. Nu vreau să mă gândesc cum v-aţi pus pe treabă, trăgând de păr o metodologie de concurs care să se asorteze cât mai bine cu poşeta şi cu clipsurile clientei Mireille, indicată de partid.

Nu vreau să mă gândesc dacă v-a fost greu sau, dimpotrivă, foarte uşor să vă puneţi între paranteze politeţea, transmiţând pe 15 octombrie d-lui Mircea Regneală, directorul BCU, un fax în care era anunţat că nu mai e director de pe 11 octombrie. Vreau să mă gândesc însă că, în numele experienţei occidentale pe care o tot invocaţi, aţi fi putut refuza ferm politizarea BCU, ameninţând cu demisia şi cu denunţarea publică, într-o conferinţă de presă, a unei practici sinistre.

Alături de alţi câţiva membri ai PDL (puţini), aţi fi putut reprezenta nu doar reformarea educaţiei, ci, mai larg, a vieţii politice în România, opunându-vă pe faţă ca o colegă a dvs. de partid să ajungă în vârful BCU. Soarta partidului dvs. îmi e indiferentă, nu şi a unei generaţii tinere de politicieni pe care consimţiţi acum să o compromiteţi. În urmă cu ceva timp, un alt coleg al dvs. de partid, Gh. Flutur, intenţionând, tot aşa, să-şi mulţumească un client politic, a dorit să pună la Arhivele Naţionale un antrenor sau un arbitru de fotbal care lipise bine afişe în teritoriu. A înţeles însă la timp că o face lată şi a renunţat. De ce doriţi dvs., domnule ministru, să puneţi foc BCU? Asta era „valabil“ acum 20 de ani.