Donald Trump va fi pus miercuri sub acuzare de Camera Reprezentanților pentru că este „inapt”

Laurentiu Gheorghe | 11.01.2021

Congresmenul democrat Jim McGovern a declarat pentru CNN că Trump va fi pus sub acuzare (impeachment) miercuri de Camera Reprezentanților, însă demersul este doar unul electoral.

Pe aceeași temă

Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat luni că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. „Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta.

Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat „inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile. Interesant este că acest articol este invocat de democrați cu doar câteva zile înainte ca Joe Biden (democrat) să preia conducerea guvernului SUA după patru ani de administrație Trump.

În cazul puțin probabil că această cerere a democraților va trece, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

Conform documentelor consultate de CNN, principalul cap de acuzare formulat împotriva lui Trump este „incitarea la insurecție”.

Dacă procedura va fi finalizată, Donald Trump ar stabili un nou record pe final de mandat și ar deveni primul președinte din istorie care este pus sub acuzare de două ori. Trump a mai fost pus sub acuzare la începutul anului trecut pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de senatul dominat de republicani.

Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului.

Ea presupune un larg acord al forţelor politice pentru că destituirea necesită votul unei majorităţi de două treimi dintre senatori.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22