Pe aceeași temă
Noul director militar al spitalului sin Sibiu, lt. Col. Constantin-Marinel Vlase, a anunțat, luni, că procurorii DNA au solicitat documente legate de procedura de achiziție a containerelor în care s-au amenajat saloane pentru pacienții Covid, fiind deschis și un dosar penal.
Sibiul este județul cu cea mai mare rată de infectare cu Covid-19, iar capitala județului se află în carantină. Pacienții infectați cu Covid-19 au așteptat sub cerul liber consultațiile la Spitalul județean din Sibiu în lunile septembrie și octombrie, până la montatea containerelor.
„Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări «Amplasare provizorie şi reversibilă – construcţii modulare spital» precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate”, a explicat directorul SCJU Sibiu, citat de Agerpres.
În luna octombrie, Spitalul județean din Sibiu Sibiu anunţa că a cheltuit peste şase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt saloane pentru pacienţi, fonduri date de Consiliul Judeţean.
„Lucrările la cel mai important obiectiv de investiţii al SCJU Sibiu din anul curent, anume 'Amplasarea provizorie şi reversibilă construcţii modulare secţii spital' au fost finalizate în proporţie de 100%. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică şi execuţie lucrări. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu, care continuă investiţiile pentru asigurarea celor mai bune condiţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de mp”, anunţa în luna octombrie SCJU printr-un comunicat de presă.
Reamintim că fosta șefă a spitalului, Lilian Coldea, a demisionat săptămâna trecută după presiunile publice ale guvernului, iar locul său a fost luat de un comandat militar.