Pe aceeași temă
Judecătorii Curții de Apel București au majorat pedepsele date în primă instanță în cazul a șapte bărbați cercetați pentru agresarea unei femei jandarm în timpul protestului din 10 august..
Doi dintre ei au fost condamnați la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, respectiv 2 ani și 9 luni de închisoare.
Ceilalți cinci inculpați au rămas cu pedepsele cu suspendare, care variază de la câteva luni până la un an și jumătate de închisoare cu suspendare.
După protestele violente din 10 august 2018 au fost deschise mai multe investigații penale, cea mai importantă diintre ele în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii împotriva protestatarilor. Procurorii au anunțat anul trecut clasarea anchetei, conducerea de atunci a DIICOT a infirmat însă decizia, dar până acum cercetările nu s-au reluat deoarece o instanță este așteptată să coonfirmare reluarea investigațiilor.
Jandarmeria anunța că Ștefania Nistor are fractură de coloană, ea părăsea spitalul, alergând, după câteva zile
Femeia ce făcea parte din forţele de ordine ale Jandarmeriei a fost lovită de mai mulţi protestatari în 10 auguat 2018.
Ștefania Nistor a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg, fiind loviţi de mai mulţi protestatari. Alţi protestatari au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.
La scurt timp, Jandarmeria a anunțat că femeia a fost internată cu suspiciune de fractură la coloana cervicală. Însă a fost externată după câteva zile.
În spaţiul public au apărut critici la adresa ei având în vedere că, iniţial, reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că are o fractură de coloană pentru ca, după doar câteva zile, jandarmeriţa să părăsească spitalul pe propriile picioare, ba chiar alergând.
„Femeia jandarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care şi o domnişoară de 23 de ani care este bine. Era pansată, avea o arsură. (...) Nu are factură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie. (...) Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă aşteptam la cu totul altceva”, a declarat, în 11 august, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Sorina Pintea, în cadrul unei vizite la Spitalul Floreasca.