Dosarul Horea Uioreanu. Inculpatii au semnat acorduri de recunoaştere a vinovatiei, prin care admit ca seful CJ Cluj a beneficiat de INFORMATII OPERATIVE ale SRI

D.g. | 26.06.2014

Pe aceeași temă

Fostul ofiţer SRI Elena Albu, mama ei şi subprefectul de Cluj sunt la DNA, unde semnează acorduri de recunoaştere a vinovăţiei - procedură prevăzută de noua legislaţie penală. Prin aceasta inculpatii admit integral probele şi recunosc că Horea Uioreanu a beneficiat de informaţii operative ale SRI, relateaza Mediafax.

Surse judiciare au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au fost aduşi fostul ofiţer SRI Elena Albu, mama acesteia, Silvia Bălaj, şi subprefectul judeţului Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş.

Potrivit surselor citate, toţi cei trei, inculpaţi în dosarul privind modul în care Albu a divulgat informaţii operative preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, semnează joi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce înseamnă că admit integral acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie şi nu contestă probele pe baza cărora au fost formulate acuzaţiile.

Aceleaşi surse spun că Uioreanu nu semnează un astfel de acord, ceea ce înseamnă că nu recunoaşte, la acest moment, acuzaţiile aduse de DNA în acest caz.

În ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale procurorii militari, au reţinut că inculpata Anca-Elena Albu a folosit şi a permis inculpatului Horea Uioreanu accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii. Aceste informaţii, al căror obiect erau acţiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, erau obţinute cu prilejul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.

Scopul urmărit de către Albu prin divulgarea acestor informaţii a fost obţinerea transferului în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, cu mijlocirea directă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, susţin anchetatorii.

Aceste acţiuni au fost săvârşite cu intenţie, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale Silvia Bălaj sau a subprefectului judeţului Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş, la instigarea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.

Faţă de inculpata Anca-Elena Albu, procurorii militari au dispus măsura procesuală preventivă a controlului judiciar pe întreaga perioadă a urmăririi penale.

 

CITITI SI: Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, TRIMIS IN JUDECATA pentru luare de MITA, FALS in inscrisuri si complicitate la spălare de BANI

 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, aceasta trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată, să nu depăşească limita teritorială a municipiului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale, să nu se deplaseze în sediile instituţiilor publice precizate în ordonanţa procurorilor, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijinul informativ şi tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22