Pe aceeași temă
Procurorii anticorupţie arată, într-un document din dosarul de luare de mită al lui Radu Mazăre, obţinut de MEDIAFAX, că firma care a câştigat contractul pentru construirea locuinţelor din campusul "Henri Coandă" căuta metode de maximizare a profitului în detrimentul calităţii lucrărilor, relateaza Mediafax.
Anchetatorii susţin, în documentul citat, că angajaţi ai omului de afaceri Avraham Morgenstern discutau cum să micşoreze costurile prin efectuarea unor lucrări slabe din punct de vedere calitativ. În acest context, a fost menţionată reducerea costurilor "la materiale, la structură".
"Sub aspectul gravităţii faptei trebuie avut în vedere şi că, imediat după obţinerea contractului, societatea reprezentată de inculpat căuta metode de a-şi maximiza profitul în detrimentul calităţii lucrărilor efectuate (aspect rezultat din convorbirea din data de 24 noiembrie 2011, în care un alt reprezentant al societăţii arată că trebuie 'să discute despre costuri şi să vedem unde le putem reduce. Dacă putem să o facem la materiale, la structură, asta e ceva la care trebuie să ne gândim şi să găsim o modalitate' ", se arată în documentul procurorilor DNA.
Primarul Constanţei, Radu Mazare, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă", vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar, a decis, miercuri seară, ICCJ.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu este definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
De altfel, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat, pentru MEDIAFAX, că vor contesta decizia de miercuri seară.
Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
DNA a informat, marţi, că Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Morgenstern, pentru dare de mită.
Cei doi au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.