Pe aceeași temă
La finalul lunii noiembrie 2017, Carmen Dan a anunţat că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a făcut plângere pentru violare de domiciliu.
„Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc. Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie”, a spus atunci ministrul de Interne, citată de Digi 24.
Lui Carmen Dan i s-a reproșat că nu a acceptat protecția pe care ar fi avut-o ca ministru și că nu locuieşte într-un imobil al RA-APPS, apartamentul fiind închiriat.
Din primele date ale anchetei, microfonul descoperit în casa ministrului de Interne a fost montat de o persoană privată, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională. Dispozitivul ar avea anul de fabricaţie 2009 şi ar costa în jur de 300 de euro. În urma verificărilor, anchetatorii au ridicat inclusiv butucul de la uşa apartamentului din Bucureşti în care ministrul Carmen Dan locuieşte cu chirie.
Purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea a afirmat la debutul cazului că dispozitivul este unul ieftin: „Din primele informaţii pe care le avem noi în acest moment, este vorba de un dispozitiv destul de comun, un dispozitiv care nu este utilizat de către serviciile de informaţii în general, nici interne şi nici externe. Este foarte posibil să fie vorba despre o entitate privată.”
În locuința închiriată de Dan a locuit și atașatul comercial al Ambasadei SUA.