Pe aceeași temă
Camera Deputatilor a aprobat, luni, cererea de incepere a urmaririi penale in cazul deputatului Valerian Vreme. Rezultatul votului a fost de 153 “pentru” si 117 “impotriva”. Valerian Vreme este implicat in dosarul licentelor informatice Microsoft.
Vreme a declarat, luni, în plenul Camerei, că nu a săvârşit „vreo faptă nelegală” şi că imaginea sa a fost deja afectată de „acuze nemeritate”, potrivit Mediafax.
Vreme a arătat că funcţia de ministru este „preponderent politică” şi că, atunci când a semnat, în calitate de ministru al Comunicaţiilor, documentele în legătură cu care este acuzat, acestea aveau avizele necesare din partea departamentelor de profil din minister.
„Documentele pe care le-am semnat au avut asistenţă juridică de specialitate din partea departamentelor de profil, suportul tehnic de fundamentare şi toate avizele necesare. Mă întreb retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale, toate avizele necesare şi eu refuzam să semnez. Nu puteam oare atunci să săvârşesc un abuz în serviciu? Nici nu m-am gândit şi nici nu cred că am săvârşit vreo faptă nelegală, pentru că nu am făcut acest lucru de unul singur, ci am avut suportul de legalitate!”, a explicat Valerian Vreme.
CITESTE SI: DNA cere inceperea urmaririi penale pentru 9 fosti ministri, in dosarul MICROSOFT
Vreme le-a spus deputaţilor că nu le cere „clemenţă” în sensul juridic al cuvântului, dar să ţină cont de problemele prezentate de el şi de „efectul devastator” pe care-l poate suporta oricare dintre parlamentari printr-o „mediatizare excesivă”.
„Dragi colegi, fac apel la dumneavoastră ca prin hotărârea pe care o veţi lua să ţineţi cont nu numai de problemele prezentate aici, care sunt corecte, ci şi de efectul devastator pe care-l suportă oricare dintre noi printr-o mediatizare excesivă!”, a adăugat Valerian Vreme.
El a vorbit şi despre realizările din timpul mandatului său de un an şi jumătate de ministru al Comunicaţiilor, arătând că de numele lui sunt legate realizări ca sistemul de plată online a taxelor şi impozitelor sau „agenda digitală pentru România”.
DNA a anuntat in 26 septembrie ca procurorul-sef Laura Codruta Kovesi a pornit demersurile pentru inceperea urmaririi penale fata de 9 fosti ministri.
Cei noua fosti ministri suspectati de DNA ca ar fi savarsit infractiuni de coruptie sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu. La toti exista multiple acuzatii, printre care si luare de mita sau spalare de bani, cu exceptia lui Daniel Funeriu si Valerian Vreme - acuzati de abuz in serviciu.
Context:
După ce, în 2013, Corpul de Control al Guvernului Ponta a sesizat DNA privind posibile nereguli la un contract de achiziţie a unor linceţe soft, procurorii au demarat o amplă investigaţie asupra celor mai importante contracte de acest tip din ultimii 10 ani.
DNA a deschis o investigatie cu privire la modul in care au fost acordate PATRU CONTRACTE INFORMATICE IN VALOARE TOTALA DE 1 MILIARD DE EURO. Ancheta vizeaza, printre alte, contractul privind securizarea frontierelor incheiat cu EADS, in valoare de 700 milioane euro sau cel privind licentele informatice folosite in scoli.
Lista contractelor investigate de DNA:
- Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane USD, derulat în perioada 2004-2009
- Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON. NET (MCSI MS-EAS), in valoare de 96 milioane EUR, derulat în perioada 2009-2013 (extins în 2013 cu 33 milioane EUR, contract în derlare).
- Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124 milioane EUR (contract derulat în 6 etape în perioada 2001-2009);
- Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) încheiat între Ministerul de Interne şi EADS Deutschland GmbH Germania, în valoare de 534 milioane EUR (extins în 2009 cu 200 milioane EUR).
De unde a plecat dosarul
În mai 2013 Guvernul Ponta a depus la DNA o sesizare pe numele foştilor miniştri PDL Daniel Funeriu şi Valerian Vreme. Sesizarea privea o afacere legată de modul de achiziţie al unor licenţe pentru programe informatice. Cei doi foşti demnitari au promovat o Notă privind achiziţia de soft educaţional Windows, în baza căreia au efectuat plăţi de aproape 9 milioane euro fără temei legal, susţinea anul trecut Corpul de Control al Guvernului Ponta. Mai mult, nevoile ar fi fost supraevaluate cu aproximativ 70.000 de licenţe de folosire a softului, ceea ce a dus la o încărcare a notei de plată cu 5,4 milioane de euro, se menţiona în acelaşi raport de control.
Concluzia rezultă dintr-un raport întocmit de Corpul de Control al primului-ministru, în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei, conduse de Vreme, respectiv Funeriu, în legatură cu închirierea de licenţe educaţionale - programe informatice folosite în sistemul de educaţie românesc.