Pe aceeași temă
"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a transmis marti, 31 mai a.c., Ministrului Justitiei cererea de urmarire penala a domnului Tanasescu Nicolae Mihai, fost Ministru al Finantelor Publice in perioada 2000 - 2004; a domnului Popescu Ioan Dan, fost Ministru al Economiei si Comertului in perioada 2003 - 2004; a domnului Vladescu Teodor Gheorghe Sebastian, fost Ministru al Finantelor Publice in perioada 2005 - 2007, respectiv in perioada 2009 - 2010 si a domnului Pogea Gheorghe, fost Ministru al Finantelor Publice in perioada 2008 - 2009, pentru a se proceda conform legii.
Totodata, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost instiintat cu privire la formularea acestor cereri", anunta Administratia Prezidentiala intr-un comunicat.
DIICOT a cerut acum cateva zile presedintelui Iohannis sa incuviinteze urmarirea penala a celor patru ministri, acuzati de constituire a unui grup infracţional organizat.
Conform DIICOT, "in cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice."