Dosarul Transalpina: Nelu Iordache si 5 angajati ai CNADNAR trimisi in judecata de DNA

Dora Vulcan | 25.10.2016

Omul de afaceri Nelu Iordache si cinci angajati de la Directia Drumuri si Poduri Craiova au fost trimisi in judecata de DNA in dosarul "Transalpina 2", in care prejudiciul produs Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale este de aproape 46 de milioane de lei.

Pe aceeași temă

 

 

 

Nelu Iordache este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, in timp ce mai multi directori si consilieri din CNADNR vor fi judecati pentru abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, informeaza DNA. 

 

Alaturi de Nelu Iordache au mai fost trimisi in judecata: 

 

LUMEZEANU ADRIAN, director regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova,

ILIE DOINA, director economic în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova,

NEDELCU DELIA MIHAELA, șef Serviciu organizare și derulare achiziții în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova,

PANĂ EMIL ION, consilier juridic în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova,

IOVAN FLORINA, persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

 

 

 

Ce spun procurorii DNA: 

 

 

Lumezeanu, Ilie, Nedelcu  și Pană, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, au semnat cu o societate reprezentată de Nelu Iordache un contract privind modernizarea DN 67C Bengești – Sebeș pe o porțiune de 148 km (Transalpina), la data de 5 septembrie 2008. Viza de control financiar preventiv pentru acest contract a fost acordată de inculpata Florina Iovan.

 

 

În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauza diferită de prevederile documentației de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către C.N.A.D.N.R se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plății. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri care a și condiționat semnarea contractului de introducerea acestei modificări.

 

 

Astfel, în perioada 2008-2012, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit un număr de 48 de bilete la ordin care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituții de credit.

 

 

În urma acestui demers infracțional a fost cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769 lei, reprezentând echivalentul diferenței de curs valutar dintre momentul emiterii unui număr de 48 de bilete la ordin în euro și momentul plății lor în lei. În același timp a fost obținut un folos patrimonial pentru firma reprezentată de Iordache, constând atât în transferul riscului valutar din sarcina acestuia în sarcina C.N.A.D.N.R., cât și în obținerea unui preț mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obținut dacă ar fi fost emise în lei.

 

Până în acest moment, C.N.A.D.N.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

 

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin lui Iordache Nelu, Nedelcu  și Lumezeanu.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

 

Anterior, Nelu Iordache Nelu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22