Pe aceeași temă
''Din păcate, la testarea suplimentară au fost două cazuri pozitive, ambele din rândul staff-ului Universităţii Craiova. Vestea bună este ca toţi fotbaliştii noştri sunt negativi, având un singur test neconcludent'', se arată în comunicatul clubului din Bănie, care nu dezvăluie identitatea membrilor pozitivi.
Luni, Universitatea anunţa că un membru din staff-ul tehnic al echipei a fost depistat pozitiv la COVID-19, iar un alt membru al staff-ului avea un rezultat neconcludent. Marţi, clubul a precizat că rezultatul neconcludent a ieşit negativ la retestare.
De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţi şi jucători ai cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, ceea ce a dus la suspendarea unor meciuri şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
Universitatea ar trebui să joace următorul meci cu Astra Giurgiu, dar nu a fost programată deocamdată de Liga Profesionistă de Fotbal.