Pe aceeași temă
Un film postat pe youtube arată imagini de la mitingul USL de joi, de la Arcul de Triumf din Capitală, în care o persoană împarte câte 50 de lei câtorva manifestanţi, după ce le caută numele pe o listă. Pe clipboardul ţinut în mână de cel care împarte banii se pot observa siglele PSD şi PNL.
Filmul a fost postat pe youtube de un utilizator care nu a mai încărcat nici un alt film pe acest canal de comunicare. Userul se numeşte mikigm8, scrie Gandul.
Filmul, intitulat "Dovada ca USL si-a platit protestatarii (19.01.2012)", ar fi fost filmat cu camera ascunsă, in apropierea Arcului de Triumf, însă imaginile sunt destul de clare. De asemenea, feţele persoanelor care primesc bani, precum şi a celui care le dă banii, nu apar în nici un moment în cadru.
Potrivit Evenimentului zilei, protestatarii veniti cu autobuzele din Constanta vorbeau cu unul dintre lideri spunindu-i "Să nu uiţi să mă treci pe tabel, să-mi iau milionul!".
Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat pentru Gândul că aducerea oamenilor la miting, pe bani, nu este o practică a PNL şi că i se pare ilogic ca cineva să procedeze astfel cu nişte oameni care sunt membri de partid. El a declarat că nu a văzut filmul, dar că "este foarte uşor şi de regizat, este foarte uşor şi să fie o întâmplare".
"Niciodată nu am făcut aşa ceva, nu are nici o legătură cu practica noastră de partid. Sunt membrii noştri, este ridicol, ei vin pe bază de voluntariat. Avem suficienţi membri de partid ca să nu fie nevoie să apelăm la a plăti 400-500 de oameni să vină la Bucureşti", a spus Voicu pentru Gândul.
La mitingul USL de joi au participat aproximativ 8000 de persoane, aduse de PSD şi PNL din toată ţara. În jur de 2.000 de participanţi au plecat în marş către Piaţa Universităţii. Aceasta a fost blocata pina in jurul orei 23.00, cind au izbucnit violente si confruntari cu jandarmii.