Pe aceeași temă
După o ședință de mai bine de trei ore cu fosta conducere a Spitalului Județean Suceava, noul manager, colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu, a început reorganizarea activității în unitatea spitalicească. Se pare că se ia fiecare secție în parte și se întocmește o listă cu necesarul pentru perioada imediat următoare. Din declarațiile cadrelor medicale, la această oră se încearcă repartizarea medicilor și a asistentelor pe secții, fiind departamente care nu au nici măcar asigurat serviciul de gardă pentru această noapte, relatează obiectivdesuceava.ro.
Colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu a fost până acum directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov. Acesta a venit împreună cu o echipă formată din încă trei medici militari. Reamintim că în cursul zilei de astăzi urmează să ajungă la Suceava încă 20 de medici, de diferite specialități, din București și din țară, care vor ajuta cadrele medicale sucevene să iasă din această criză, peste 200 de cadre medicale fiind depistate pozitiv la coronavirus.
Context
Managerul și directorul medical al Spitalului Județean Suceava și-au dat demisia, miercuri noaptea.
Conform mai multor surse citate de presa locală, managerul interimar, Florin Filip, și directorul medical interimar, Elena Doina Ganea, împreună cu mai mulți medici din unitatea medicală și-au prezentat demisiile din cauză că nu mai fac față situației de criză cu care se confruntă județul.
Directorul de îngrijiri medicale, Mihaela Hreceniuc, nu a demisionat, dar este în izolare la domiciliu.
Florin Filip era numit de o săptămână în postul de manager, după suspendarea fostului director, Vasile Rîmbu.
Municipiul Suceava și opt localități limitrofe sunt în carantină, după ce aici au fost confirmate aproximativ 30% din cazurile de coronavirus din România. De asemenea, miercuri seara, potrivit Grupului de comunicare strategică, 200 de cadre medicale de la Suceava erau infectate cu coronavirus, din 357 la nivel național.