Pe aceeași temă
Dragnea face patinaj cu lama ascuțită pe nervii întinși la maximum ai unei țări băgate în criză politică: după ce toată ziua de ieri întreaga opinie publică a aflat ce odios de incompetent este guvernul Grindeanu - dintr-un așa-zis raport, un amalgam penibil și fără substanță de imputări fără suport în realitate și căruia i-a dat citire inculpatul în două dosare de corupție Darius Vâlcov - iar astăzi PSD a bifat o premieră halucinantă în politica postdecembristă anunțând introducerea unei moțiuni de cenzură împotriva propriului guvern, Dragnea anunță că în viitorul guvern se vor regăsi mare parte dintre miniștrii împotriva cărora miercuri PSD va susține o moțiune de cenzură. Explicația vine din hrubele stalinismului: dușmanul poporului Grindeanu este vinovat de toate. Ceea ce noi știam deja. Și mai bănuim ceva: că printre miniștrii care nu se vor regăsi în noul cabinet vor fi cei care au refuzat să introducă un prag la abuzul în serviciu și cei care au făcut imprudența să spună că nu sunt bani pentru măsurile halucinante din aventurierul program de guvernare.
"Cea mai mare parte ei sau unii dintre ministrii actuali" se vor regasi in viitorul guvern PSD, a anuntat joi Liviu Dragnea în conferința de presă de după ședința de Comitet Executiv în care s-a luat decizia unanimă a introducerii unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului din care, iată, va recupera mare parte din miniștri.
El nu a făcut nominalizări dar precizarea sa naște numeroase semne de întrebare privind motivația reală pentru care a decis să ducă țara în criză, torpilându-și guvernul și ducându-l la moțiune din moment ce păstrează mare parte din cabinet. Dincolo de faptul că raportul în baza căruia s-a luat decizia înlăturării guvernului este extrem de critid la adresa cabinetului.
"Daca va fi cazul de inlocuiri, cei care vor veni la fel sa fie analizati foarte bine", a mai spus Dragnea.
Dragnea a găsit și țapul ispășitor, explicația pentru care menține guvernul dar nu și pe premier, deși atacă guvernul prin moțiune de cenzură: Sorin Grindeanu e de vină. El este dușmanul poporului, pentru că, spune Dragnea, nu miniștrii sunt vinovați de intarzierea implementarii masurilor din programul de guvernare, ci premierul Sorin Grindeanu, prin "lipsa unei coordonari efective a activitatii ministrilor".
Dragnea a mai spus ca in ultimele doua luni mai multi ministri ar fi vrut sa demisioneze si ca "majoritatea ministrilor veneau si la mine si la partid plangandu-se ca nu reusesc sa aiba o comunicare corecta, normala cu premierul, ca sunt blocaje administrative pe care trebuie sa le rezolve premierul".