Pe aceeași temă
Liviu Dragnea speră ca după revenirea premierul Victor Ponta să fie clarificate rapid relațiile din coaliția guvernamentală.
“Este o discuţie care nu este finalizată şi sperăm să o clarificăm cât de curând. Să se clarifice inclusiv relaţiile din coaliţie care nu sunt foarte tensionate, numai că trebuie să fie clarificate. Am înţeles că s-a întors şi Victor Ponta în ţară, deci am putea să fim în echipa completă să discutăm”, a spus Dragnea, făcând referire la UNPR, partid ce a susținut mai multe proiecte importante ale Opoziției (cum ar fi numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE – n. red.), în absența premierului Ponta.
Aflat în turneu prin țară, Dragnea a primit mai multe plângeri din partea social-democraților din teritoriu supărați pe UNPR ;i a unor ac'iuni divergente ale acestei formațiuni.
“Colegii nostri au inteles ca este foarte importanta pastrarea unui tonus bun in interiorul partidului si in dreptul fiecarui membru PSD, daca pot sa spun asa. Nu accepta, de exemplu, sa avem o pozitie secundara in guvernare, ceea ce este si firesc, doresc ca PSD sa fie in continuare partidul care are primul ministru al guvernului si care conduce coalitia de guvernare - pentru ca s-a dovedit ca a condus-o bine, rezultatele guvernarii sunt bune, sunt date statistice de fapt. Sondajele arata ca si o mare parte din populatie apreciaza ceea ce a facut PSD", a explicat Dragnea, citat de Hotnews.
Alte surprize probabil nu vor mai fi, întrucât “nu se pune problema (ca UNPR – n. red.) să nu susţină actele normative sau să nu se susţină guvernul în ansamblu”, speră coordonatorul politic al PSD.
“În ceea ce priveşte revenirea premierului în ţară, nu pot decât să îi spun, cu drag, bun venit. Nu am ştiut că vine, am văzut şi eu la televizor dar este un lucru foarte bun. Şi dacă de mâine se întoarce la guvern, iar este foarte bine”, a mai declarat Liviu Dragnea, citat de Stiri pe Surse.