Dragnea: Codul Administrativ va fi adoptat prin ordonanță de urgenta

Laurentiu Gheorghe | 17.04.2019

După ședința CEx de miercuri, liderul PSD a anunțat că partidul a hotărât adoptarea Codului Administrativ prin OUG și reorganizarea ministerelor în 45 de zile pentru reducerea personalului.

Pe aceeași temă

„Codul Administrativ să se adopte prin ordonanţă de urgenţă într-o perioadă rezonabilă şi, pentru că s-a tot vorbit despre justificarea urgenţei pentru ordonanţele fantomă, dau acum doar trei motive pentru urgenţa unei ordonanţe pe Codul Administrativ. Este în Codul Administrativ o propunere, prevederea ca procedurile pentru atestarea domeniului public al localităţilor să fie mult simplificate. Acum durează între un an şi doi ani. Care este efectul? România pierde sute de milioane de euro pentru că autoriăţile locale nu îşi pot atesta domeniul public ca să depună proiecte pe fonduri europene” a spus Dragnea, citat de news.ro

Acesta a arătat că un al doilea argument îl reprezintă prevederea conform căreia din redevenţele primite de către stat de la firmele care fac exploatări de suprafaţă precum balastiere sau cariere, 80% vor rămâne la administraţiile locale.

„Astăzi, vin camioane, încarcă balast, trec prin sate, se crapă casele oamenilor şi comunitatea nu are niciun câştig, doar neajunsuri. Asta înseamnă miliarde care nu ajuns la comunităţile locale şi orice zi de întârziere este un deserviciu pentru ei” a spus Dragnea.

El a spus că viitorul Cod Amdinistrativ prevede de asemenea descentralizarea concursurilor pentru administraţia publică locală „să nu mai stea cu lunile la Agenţia Funcţionarilor Publici”.

Dragnea a afrimat că o a două hotărâre luată în Comitetul Executiv a partidului vizează reorganizarea ministerelor.

„Li s-a cerut minştrilor ca în 45 de zile să procedeze la reorganizarea ministerelor în aşa fel încât să fie mai puţină şefime în judeţe. Sunt ministere care au şapte, opt, nouă servicii judeţene, a mai arătat liderul PSD.

Curtea Constituțională a decis pe 6 noiembrie anul trecut, cu unanimitate de voturi, că legea privind Codul Administrativ este neconstituțională în integralitate pe motive extrinseci. Actul normativ a fost respins deoarece în cadrul procedurilor de adoptare Parlamentul a încălcat principiul bicameralismului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22