Dragnea contestă condamnarea la închisoare printr-o cale extraordinară de atac

Dora Vulcan | 18.10.2019

Liviu Dragnea a făcut contestaţie în anulare la condamnarea de 3 ani şi jumătate de închisoare, pe care o execută în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

SHARE 0

Pe aceeași temă

Potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Liviu Dragnea a formulat o contestaţie în anulare prin care vrea să scape de condamnarea la 3 ani şi jumătate primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.


Deocamdată, nu se ştie care sunt motivele pe care îşi întemeiază acţiunea, însă, potrivit legii, dacă cererea i se admite s-ar dispune eliberarea lui Liviu Dragnea din penitenciar şi rejudecarea apelului de către un nou complet de cinci judecători, scrie G4Media.ro.

Flavia Teodosiu, fosta avocată a liderului PSD, a declarat pentru G4media.ro că această contestaţie în anulare a fost depusă personal de Liviu Dragnea prin poştă şi că acesta urmează să-şi angajeze un avocat pentru a-l reprezenta în instanţă. Ea a precizat că nu are deocamdată mai multe detalii despre acţiunea în instanţă depusă de Dragnea întrucât nu ea îl reprezintă în contestaţia în anulare.

Comentarii 0

Opinii

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22