Dragnea convoacă CEx după ce PSD a pierdut majoritatea la Cameră. Dăncilă exclude OUG pe amnistie

Redactia | 10.12.2018

Liderii PSD au fost convocați, pentru luni la ora 14:00, într-o nouă ședință a Comitetului Executiv Național (CEX), după atacul dat miercuri de Opoziției asupra majorității PSD-ALDE din Camera Deputaților.

Pe aceeași temă

O agendă oficială nu a fost făcută publică, dar potrivit declarațiilor făcute de președintele executiv, Viorica Dăncilă, și de vicepreședintele Florin Iordache, liderii PSD ar urma să discute despre situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari și şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin sau despre rezultatele prezenţei Guvernului la Bruxelles, săptămâna trecută, scrie G4Media.ro.

„Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget”, a precizat duminică, pentru AGERPRES, vicepreşedintele PSD Florin Iordache.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că pe ordinea de zi a CExN nu se află o discuţie pe amnistie şi graţiere.

Şedinţa CExN al PSD are loc în contextul în care Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Lia Olguţa Vasilescu). În replică, Klaus Iohannis a declarat că sesizarea pe care Guvernul a făcut-o la Curtea Constituţională nu are cum să rezolve problema, care este una de natură politică, nu constituţională şi a anunţat că aşteaptă decizia CCR, după care va acţiona constituţional.

Şedinţa CExN al PSD are loc şi în contextul în care opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură, precum şi a situaţiei create la Camera Deputaţilor în urma demersului opoziţiei de a-i revoca din funcţii pe preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, şi vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache.

În 3 decembrie, deputaţii Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au anunţat că au demisionat din PSD şi s-au alăturat Pro România.

Anterior, toți parlamentarii de Ilfov ai PSD au părăsit partidul pe fondul marginalizării de către Liviu Dragnea a Gabrielei Firea, președinta organizației județene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22