Pe aceeași temă
”Nu este o evaluare. Este a doua informare pe care o face premierul și unii miniștri. Concluziile sunt bune, lucrează în continuare pentru că au mult de recuperat. Eu i-am cerut premierului să monitorizeze foarte atent și cu maximă rigoare activitatea ANAF-ului și ne-a asigurat că așa va face.
De asemenea, ne-a explicat că impozitul pe cifra de afaceri ar fi produs efecte bune într-o anumită măsură, dar ar fi afectat companiile din România care plătesc și muncesc corect (...) Trebuie văzut cu foarte multă atenție cum facem ca profitul real înregistrat de anumite companii în România să fie impozitat corect aici în România.
Am discutat cu premierul și despre creșterea gradului de colectare și l-am rugat să facă o analiză foarte atentă a activității ANAF și să ia măsurile necesare (...) I-am spus să ia orice măsură necesară pentru a eficientiza activitatea ANAF”, a declarat Liviu Dragnea.