Dragnea: Dacă vrem sa-l suspendăm pe Iohannis, îl suspendăm. S-a încercat asasinarea mea

Redactia | 22.08.2018

Liderul PSD a declarat la Antena 3 că protestul din 10 august a fost o tentativă de lovitură de stat eșuată, pusă la cale de președintele Iohannis și oamenii săi. „Dacă vrem să-l suspendăm pe Iohannis, îl suspendăm. Acest guvern nu va pleca pentru că vrea Iohannis”.

Pe aceeași temă

 

 

 

Liviu Dragnea, în prima sa ieșire publică după evenmentele violente din Piața Victoriei din 10 august a spus că „la protest am văzut o tentativă de lovitură de stat eșuată. Asta se dorea, asta se vorbea pe rețelele de socializare, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora. S-a văzut. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă să descurajezi jandarmii care au acționat conform legii, mult mai slab decât acționează în alte țări. Tu să inciți la violență exact în momentele în care acea fată jandarm era linșată. Acolo era vorba de intervenția nejustificată a Jandarmeriei? Au dat foc, au incendiat tot ce puteau să incendieze. Erau organizați. Nu mai stăteau în primul rând, stăteau în spate. Era organizare paramilitară. A fost o tentativă de lovitură de stat pentru a da jos Guvernul pentru a-l aduce la putere pe Iohannis.”

 

Dragnea a fost prezent în seara zilei de 21 august, în studioul Antenei 3, în prima ieșire publică după reprimarea violentă de către jandarmi a manifestației din 10 august din Piața Victoriei.

 

Cele mai importante declarații făcute de Liviu Dragnea:

 

Întrebat de ce este cel mai urât om din România: S-au întâmplat lucruri bune. Unele multinaționale, unele bănci refuză să plătească impozite în România

 

Haideți să îl luăm pe Klaus Werner Iohannis, că el este biciclistul numărul unu al României. El spunea că Guvernul nu o să aibă bani de pensii și de salarii. S-a dovedit că am avut o creștere economică foarte mare, anul ăsta se va dovedi că vom avea iar o creștere economică foarte mare.

 

Ne-am încadrat în deficitul de 3%. Am dat 2% pentru apărare, au crescut pensiile, au crescut salariile. Ce va spune Iohannis în anul prezidențial 2019?

 

El și brațele înarmate din jurul lui spun: am făcut numai rău, am cerut procurorilor să facă anchete, am făcut presiuni pe procurori și pe judecători. Alegeți-mă să fac numai rău încă 5 ani.

 

Întrebat dacă va candida la prezidențiale în 2019: Nu știu. Poate da, poate nu. Dar domnul Iohannis spune că în primul rând trebuie să își elimine potențialii contracandidați

 

Iohannis spune: omul ăsta trebuie eliminat, ori băgat la pușcărie. Articole comandate în presa străină. S-a spus orice despre mine și despre familia mea. Anul trecut au luat o domnișoară dezbrăcată și au spus că e fiica mea. Ăsta e statul paralel

 

Iohannis finanțează #Rezist, îndeamnă propriii angajați să meargă la protest, le dă zile libere.

 

Iohannis, care vrea al doilea mandat își dorește…, este singurul obiectiv al lui pentru protecție personală. A luat case prin fals și nu vrea să dea banii înapoi statului român

 

Eu zic să avem un interviu corect, nu pentru copii. Companiile nu au ideologii politice, au interese economice. Când aceste interese lovesc interesele statului român, nu putem fi de acord. Nu voi înceta această luptă cât o să fiu liber ca românii să fie beneficiarii bogățiile pe care le are această țară. Ăsta e naționalism? Nu. E românism? Poate.

 

Am avut anul trecut în aprilie o tentativă de a fi omorât. Au venit 4 străini în România, cazați la Athene Palace, am scăpat. Asta nu înseamnă că o să-mi iau pază. Suntem într-un stat parțial mafiot. Statul paralel este o mafie. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot să spun asta. E un om foarte celebru, un nume. Întrebat dacă este vorba despre Soros: El se gândea la mine, eu nu mă gândeam la el.

 

Statul paralel este format din oameni care sunt în conducerea unor instituții, unii în conducerea SRI, la SIE nu mai sunt. În conducerea SPP, în parchete, în instanțe, din alte servicii secrete din țară. Probabil și de la Armată. Toată această structură au pus deasupra lor șeful statului. Iohannis are impresia că el conduce această mafie, dar nu o conduce. La SRI nu știu dacă e doar Hellvig

 

Toate produsele care sunt pentru România sunt de o calitate inferioară. Nimic nu e ce scrie pe etichetă. Am ajuns coșul de gunoi al Europei. La noi se poate acest lucru cu complicitate din interior

 

Pe 10 august eram la Neptun. M-am uitat la TV mai spre seară, nu am stat toată ziua la televizor. Pe la 7 – 8 am început să mă uit la televizor. Anterior nu am primit nicio informație de la servicii. Ei dau informații președintelui, la restul selectiv dacă au chef. Eu și domnul Tăriceanu ar trebui să avem același tip de informații. Dar eu primesc foarte puține informații, niciuna de la SIE. Probabil domnului Vlase îi ia vreo 2 – 3 ani să se instaleze. Nici măcar nu m-a sunat după ce s-a instalat.

 

Sunt convins că SRI i-a dat informații președintelui Iohannis cu câteva zile înainte de miting. Nu știu ce a spus Carmen Dan azi la comisie, dar domnul Manda ar trebui să verifice ce informații a transmis SRI

 

Eu am întrebări: dacă aceste proteste erau împotriva lui Iohannis – a fost o organizare paramilitară, știam că o să fie violențe. ce făceau, nu-l informau pe președinte? Dacă era protest împotriva lui Iohannis la Cotroceni și un grup bine organizat voia să spargă cordonul de jandarmi, tot așa ar fi certat Iohannis jandarmii?

 

Dacă ar fi fost împotriva lui Iohannis aceste proteste – s-ar putea să fie pentru că există o fierbere foarte mare în partid și e foarte posibil să începem proteste la poarta lui Iohannis. O să avem CEX la finalul lunii și o să decidem

 

Iohannis blochează rectificarea bugetară. De ce? Pentru ca unii să cheltuie în continuare bani. Scrisoarea de convocare a CSAT a ajuns la Cotroceni, trimisă de Viorica Dăncilă – potrivit legii o treime din membrii Consiliului îl pot convoca. Oricum, avizul e consultativ, eu cred că ar trebui eliminat

 

Vreau să vedem dacă omul (Iohannis – n.r.) nu mai are bani de deplasări, dacă procedurile financiare au fost respectate cum trebuie. Să vedem unde e adevărul și unde e minciuna

 

La protest am văzut o tentativă de lovitură de stat eșuată. Asta se dorea, asta se vorbea pe rețelele de socializare, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora. S-a văzut. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă să descurajezi jandarmii care au acționat conform legii, mult mai slab decât acționează în alte țări. Tu să inciți la violență exact în momentele în care acea fată jandarm era linșată. Acolo era vorba de intervenția nejustificată a Jandarmeriei?

 

Au dat foc, au incendiat tot ce puteau să incendieze. Erau organizați. Nu mai stăteau în primul rând, stăteau în spate. Era organizare paramilitară. A fost o tentativă de lovitură de stat pentru a da jos Guvernul pentru a-l aduce la putere pe Iohannis

 

Am vorbit la telefon cu premierul, nu cu ministrul de interne. Dumneaei urmărea ce se întâmplă pe tabletă, era plecată.

 

Nici ministrul de interne nu le poate spune jandarmilor cum să acționeze. În situații de genul ăsta au regulamente foarte clare. Nimeni nu poate să interfereze, răspunderea e a celor care acționează.

 

Cred că am mai vorbit la telefon cu domnul Tăriceanu. Cred că era și el la mare, cred că venise acolo. Am mai vorbit cu câțiva colegi, dar nu mai țin minte exact.

 

Sunt absolut convins că Jandarmeria a acționat legal. Eu nu am văzut nicio acțiune disproporționată

 

Dacă vrem să-l suspendăm pe Iohannis, îl suspendăm. Eu aș vrea, să vedem dacă domnul Tăriceanu și-a schimbat opinia. Eu o susțin pe Viorica Dăncilă. Acest guvern nu va pleca pentru că vrea Iohannis

 

Categoric nu o schimb pe Viorica Dăncilă, trebuie să rămână până în 2020, este un premier foarte bun

 

Nu știu dacă la CEX se va decide o remaniere, dar discuții despre activitatea unor miniștri trebuie să fie. Sunt miniștri de care au sunt nemulțumit personal. I-am spus doamnei prim-ministru aseară a analizeze cu celeritate schimbarea procedurilor de avizare din ministere. Unii funcționari vor să împiedice orice inițiativă. România nu se poate dezvolta în felul ăsta. Am rugat-o să facă o schimbare radicală a acestei birocrații care sugrumă actul de guvernare.

 

Ce s-a întâmplat cu acești mincinoși, începând cu Iohannis și terminând cu Tapalagă? Ce se va întâmpla din octombrie cu ei? O să rog pe cineva de la partid să facă un inventar

 

CEx nu va pune în discuție scrisoarea Ecaterinei Andronescu, nici ce a spus Tudose. Nici nu le dau importanță. Noi avem lucruri grele de făcut. Vom aproba un set de acțiuni pentru această toamnă. Nu punem în discuție excluderea Ecaterinei Andronescu.

 

Cum să-mi pun problema să amân nunta copilului meu? Nici vorbă. Cum să anulez nunta copilului meu? Vedeți unde duce Iohannis această țară? Așa vrea să conducă România și după 2019. Am stat 10 ani cu Băsescu, mai vrem 10 ani cu Iohannis?

 

Vreau să văd cât de departe vor ajunge acești indivizi împreună cu Iohannis pentru că vor primi răspuns pe măsură de la mine. PSD nu va lăsa ca România să fie condusă prin violență, să fie jecmănită de Iohannis

 

Relația cu Tăriceanu nu este rece. Ne-am întâlnit de mai multe ori în zilele acestea, am și băut o bere împreună, am mâncat niște pește. Nu este nicio intenție în interiorul PSD de rupere a coaliției. Putem merge împreună chiar și două mandate, după 2020.

 

Nu sunt șahist, știu să mut piese, dar nu sunt șahist. Bridge, dar nu mai am timp

 

Am vorbit cu Vlase de anul trecut din aprilie și i-am spus că îl voi susține la SIE și până la urmă a ajuns la SIE. Ce va face din acea poziție, nu am de unde să știu. Depinde de el dacă nu se va lăsa vopsit, dacă va acționa pentru România și nu pentru un om. Aș vrea să mai primesc informări de la SIE, dar dacă el consideră că nu e necesar…

 

Coldea nu a fost străin de condamnările mele din dosarul referendumul. Nici el nici Maior. Eu nu pot să am o relație de prietenie cu astfel de oameni. Eu tot am așteptat să mă invite Manda la comisie, nu m-a invitat, eu nu pot să zgârâi la uși. O să facem o emisiune doar pe această temă. Știți ceva? Nici nu mă mai duc. Am tot așteptat atât, nu m-a invitat, nu mă mai duc. O spun public. Acum, zic și eu ca Florin Iordache: Altă întrebare!

 

Vasile Dîncu este un foarte bun prieten al meu. Să nu aveți impresia că el este prieten cu Coldea.

 

În guvernul tehnocrat l-a rugat Iohannis să intre, l-a rugat și Cioloș. Ne-am văzut în trei cu Dîncu și Cioloș. Dîncu are un mare merit că a protejat proiectele pe care ei voiau să le distrugă, Cioloș era condus de liberali. Am colaborat foarte bine cu el, colaborăm foarte bine, ne întâlnim mai rar, dar vorbim. El nu a avut o relație foarte bună cu Cioloș.

 

Cu Coldea cred că am vorbit ultima dată la 1 decembrie 2016. Am fost la o vilă de-a SRI din Primăverii, la fasole, tradițional. Eu nu mai vorbesc cu oamenii în care nu am încredere

 

Eu știam că voi fi condamnat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Iohannis a pus o presiune enormă, nu avea cum să lase să-i scape o asemenea ocazie.

 

Noi am câștigat câteva bătălii cu statul paralel. Este important dacă toți colegii mei au curaj să mergem până la capăt, pentru că statul paralel imediat se regrupează.

 

Maior este la fel de nociv precum Coldea. Este implicat în partidul politic al lui Ponta, este nașul său. El și înainte era implicat în toate partidele, în special în PSD. Să nu credeți că Maior era o zână la SRI. Coldea nu putea să facă nicio acțiune cât de mică fără aprobarea lui Maior.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22