Dragnea, Dăncilă și Iordache, la guvern. Se pregătește instalarea lui Nicolicea la SGG?

Dora Vulcan | 04.09.2018

Președintele PSD Liviu Dragnea însoțit de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache se află la Guvern. Cei doi au ajuns în jurul orei 18:00 pentru a discuta despre situația blocării rectificării bugetare.

Pe aceeași temă

 

Președintele PSD Liviu Dragnea. însoțit de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache se află la Guvern, într-o discuție cu premierul Viorica Dăncilă. Cei doi au ajuns în jurul orei 18:00 pentru a discuta, aparent, despre situația blocării rectificării bugetare după ce Iohannis a suspendat ședința CSAT și a refuzat să-și dea avizul pe rectificarea bugetară care a tăiat bani de la domeniile siguranței naționale. Neoficial, se vorbește de instalarea lui Nicolicea la SGG, în locul Andreei Lambru (ALDE) care ar refuza să-și dea avizele pe proiectele controversate. Dăncilă a fost primită cu huiduieli de un grup de protestatari din Piața Victoriei care i-au strigat ”marioneta” și ”analfabeta”.

 

 

 De altfel, Dragnea a discutat telefonic marti, după ședința CSAT cu premierul Viorica Dăncilă și cu partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu, și a cerut soluții pentru deblocarea rectificării bugetare, au declarat pentru Hotnews.ro surse politice. Potrivit surselor citate, până în prezent nu există o soluție identificată de Guvern în vederea rezolvării situației.

 

Guvernul urmează să se reunească miercuri într-o nouă ședință. 

 

 Potrivit unor surse Realitatea TV, scopul întrevederii ar fi înlocuirea Andreei Lambru (ALDE) din funcția de secretar general cu Eugen Nicolicea (PSD).

 

Conform acelorași surse, social-democrații doreau această schimbare în Guvern deoarece Andreea Lambru nu voia să-și pună semnătura pe proiectele de legi ale PSD.

 

Pentru că Ministerul Justiției a refuzat să avizeze Ordonanța de Urgență privind amnistia si grațierea, șeful PSD ar fi trecut la planul B care presupune modificări legislative și schimbări în componența Guvernului, au declarat, săptămâna trecută, surse politice pentru ziare.com. Astfel, din această săptămână secretar general al Guvernului ar urma sa fie devină deputatul Eugen Nicolicea, considerat ”omul care rezolvă problemele”.

 

Deputatul Nicolicea nu a răspuns pentru a confirma sau infirma această informație.

 

 

 

Iohannis nu a avizat rectificarea bugetară și a trimis guvernul să-și refacă temele

 

Președintele Klaus Iohannis a suspendat ședința CSAT de marți și a anunțat că rectificarea bugetară propusă de guvernul Dăncilă nu a primit aviz favorabil, pentru că guvernul nu a fost în capabil să justifice tăierea semnificativă a fondurilor bugetare de la instituții din domeniul securității naționale, în condițiile în care același guvern pretinde că rectificarea bugetară a fost una pozitivă.

 

 „Singura temă de pe ordinea de zi a fost rectificarea bugetară propusă de Guvern pentru instituțiile din domeniul securității naționale. Este obligatoriu avizul CSAT când se discută bugetul instituțiilor din domeniul securității naționale.

 

Avem aici câteva date pe care le voi comenta pe scurt. Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare puternic pozitivă, adică s-au alocat mult mai mulți bani în plus.

 

Totuși, spre surprinderea multora, pe o rectificare puternic pozitivă, Guvernul a propus tăieri semnificative la bugetul instituțiilor din domeniul securității naționale. Acest lucru nu a fost explicat.

 

Cu toate că legea prevede un termen de 30 de zile pentru discutarea acestor acte în CSAT, având în vedere urgența și solicitările unor miniștri, am stabilit ședința pentru azi.

 

Între timp, Guvernul a publicat un nou proiect, și mai optimist: 3,5 miliarde de lei în plus față de prima variantă. Nu a fost explicat de ce s-a insistat în continuare pe diminuarea fondurilor instituțiilor din domeniul securității naționale.

 

Guvernul nu a venit cu nicio explicație în CSAT pentru aceste tăieri. Directorii instituțiilor au arătat că în aceste condiții nu se pot atinge obiectivele stabilite tot în CSAT pentru 2018.

 

În aceste condiții, nu a existat un consens și nu s-a putut emite avizul necesar pentru rectificarea bugetară.

 

Având în vedere această situație, am suspendat ședința CSAT. Rectificarea bugetară este necesară, ea trebuie făcută, dar nu trebuie să facem abstracție de principiul colaborării între instituțiile statului.

 

Am creat posibilitatea guvernului să revină cu un nou proiect de rectiicare, să renunțe la tăierile de fonduri din zona securității naționale, care nu pot fi explicate decât prin sintagma „șicană politică”.

 

Este numai răspunderea Guvernului ce se întâmplă în continuare. Este nevoie de bani în foarte multe sectoare. Este necesară o rectificare bugetară, dar nu este admisibil să punem în dificultate securitatea României, în condițiile în care rectificarea este una puternic pozitivă.

 

România este o țară sigură, românii sunt bine apărați, dar aceste lucruri nu vin de la sine, ci pentru că avem instituții performante”, a declarat Klaus Iohannis, după suspendarea ședinței CSAT.

 

 

Potrivit noului proiect de rectificare, publicat luni de Ministerul de Finanțe, bugetul Serviciului Român de Informații se diminuează cu 113 milioane lei.

 

De asemenea, Serviciul de Informații Externe pierde 2,8 milioane lei, Serviciul de Protecție și Pază – 15 milioane lei și Serviciul de Telecomunicații Speciale – 14,2 milioane lei.

 

Totodată, Administrația prezidențială va avea, în continuare, bugetul redus cu 11,1 milioane lei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22