Dragnea: Iohannis face o acțiune de sabotaj și de subminare a guvernului în stil mafiot

Dora Vulcan | 14.05.2018

Liderul PSD Liviu Dragnea a ieșit la rampă cu noi declarații dure la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a afirmat că premierul Viorica Dăncilă „nu a înțeles” ce s-a vorbit la Vatican și că a interpretat greșit că Papa Francisc ar urma să vină în România în 2019.

Pe aceeași temă

 

 

Solicitările președintelui privind demisia premierului Dăncilă reprezintă ”o acțiune de sabotaj și de subminare a Guvernului și a majorității parlamentare”, a declarat luni, liderul PSD, Liviu Dragnea.  ”Amenințarea explicită e făcută într-un stil mafiot: ar face bine să facă ce i se spune. Astfel de expresii și amenințări le-am văzut în filme”, a susținut Dragnea, citat de Hotnews.ro. 

 

Întrebat despre o eventuală suspendare a șefului statului, președintele PSD a răspuns că ”nu luăm în calcul suspendarea președintelui Iohannis”.

 

 

Dragnea l-a acuzat pe Iohannis că încearcă să „submineze” și să „saboteze” orice acțiune a guvernului și că „subminează România”

 

 

„În legătură cu ultima amenințare a președintelui Iohannis la adresa premierului, e continuarea unui plan, a unui set de acțiuni ale președintelui Iohannis îndreptate împotriva guvernului. Orice acțiune internă, externă pe care o face guvernul și nu e pe placul președintelui e atacată, subminată, chiar sabotată. Și în cazul Israel, și în cazul vizitei de la Vatican și în cazul minciunilor despre rezervele econonomiei. Președintele subminează România.

 

 

În 2015, președintele României a insistat și a făcut presiuni ca premierul Ponta să își dea demisia, amintiți-vă că a spus că a fost nevoie să moară oameni ca să apară acea demisie, acea demisie a fost rezultatul unui dosar politic și ne punem întrebarea legitimă, cu această nouă campanie de insistență a demisiei lui Đăncilă, ce ne mai pregătesc Iohannis și ai lui pentru a obține această demisie”, a declarat Liviu Dragnea, citat de Digi 24. 

 

 

 

 

După vizita sa la Vatican, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că Papa Francisc i-a promis că va veni în vizită în România, anul viitor. În schimb, președintele Klaus Iohannis a ironizat afirmația lui Dăncilă, spunând că aceasta „nu a înțeles despre ce s-a vorbit acolo”.

 

„Papa a fost foarte încântat de mesajul meu. Mi-a pus întrebări dacă în România oamenii au credinţă, dacă există înţelegere între ordocşi şi catolici şi i-am spus că da. M-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârşit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România”, a declarat prim-ministrul.

 

„Dați-mi voie să cred că nu a înțeles doamna despre ce s-a vorbit acolo. Am urmărit întreaga evoluție și, într-un final, a apărut și comunicatul oficial al Vaticanului despre acea întâlnire și acolo se spune că s-a vorbit de președinția României Consiliului Uniunii Europene în prima parte a lui 2019. Singura explicație a mea e că doamna a înțeles ca e vorba de vizită și nu de președinție, deci o confuzie inexplicabilă”, a spus președintele.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22