Pe aceeași temă
Liderul PSD mai susține, că el personal, când a aflat, a intervenit pe lângă zecile de mii de admiratori care își anunțaseră dorința de a protesta în fața Curții Supreme, pentru a-i opri de teama incidentelor. Judecătorii din dosarul său sunt supuși unor mari presiuni și sunt amenințați, numai pentru ca el să fie condamnat nevinovat la închisoare, s-a plâns președintele Camerei Deputaților. Aceștia din urmă sunt cei care-l urmăresc prin țară și îi organizează contramanifestații, a spus el în interviul acordat „Adevărul”.
„Sunt bucuros că n-au venit toţi cei care voiau să vină să mă susţină. Era vorba de 10-15.000 de oameni care voiau să vină. Am aflat şi i-am oprit, pentru că nu voiam să apară incidente. Ceilalţi sunt cei pe care îi vedem la mitinguri şi care au făcut presiune. E o presiune fără perdea şi o ameninţare la adresa judecătorilor. Mi se pare profund nelegal şi sunt acţiuni care au rolul de a influenţa Justiţia”, a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD spune că nu are emoții în legătură cu verdictul care va fi pronunțat în cazul său pe 27 mai, deoarece este complet nevinovat. Însă dușmanii lui vor să-l condamne politic, dar poate că-s doar coincidențe, a adăugat el, deoarece mulți leagă sentința de rezultatul votului la europarlamentare.
„Eu nu mai am de mult emoţii, pentru că sunt complet nevinovat. Ce va decide instanţa, vom vedea. Nu poate nimeni să oprească specualţiile cu aceste coincidenţe. În aceeaşi zi (luni, 20 mai – n.r), CCR trebuia să judece o speţă destul de clară, la fel şi ICCJ. O să vedem pe 27 mai. Nu se mai feresc: se asumă că sunt decizii politice. Ar trebui să fie o decizie bazată pe probe, probe care nu există. O fi bine că am ajuns aici?”, a mai precizat Dragnea.
Vinovat de „radicalizarea societății” este președintele Klaus Iohannis, care practică un discurs al urii, ceea ce „face foarte rău societății”, n-a pierdut prilejul liderul PSD de a-l mai ataca pe contracandidatul său la președințialele din toamnă.
„Constatăm un nivel de radicalizare a societăţii destul de pronunţat. Oamenii preiau violenţa limbajului de la vârful politicii. Şi în şcoli s-a ajuns ca elevii să fie violenţi în limbaj, între ei şi cu profesorii.
Unul dintre principalii vinovaţi este Iohannis. A început cu construcţia acestei industrii a urii imediat după alegerile parlamentare din 2016. (...) Face mult rău societăţii”, a spus Dragnea.