Dragnea l-ar vrea la Comisia SRI pe un senator care nici când înjură pe FB nu scrie corect

E.b. | 10.07.2017

Liviu Dragnea, liderul PSD, dar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, vrea să-l trimită în fruntea Comisiei pentru controlul SRI pe senatorul Claudiu Manda.

Pe aceeași temă

 

 

Manda (PSD) este cel care, în 2015, l-a înjurat, pe Facebook, pe un român din străinătate, însă nici măcar înjurătura nu a scris-o corect gramatical, conform Adevărul. Pe Manda îl mai recomandă studiile la Academia SRI.
 


Potrivit unor surse din PSD, Liviu Dragnea îl va propune pe senatorul Claudiu Manda pentru a prelua şefia Comisiei de control SRI, după ce Adrian Ţuţuianu a fost numit ministru al Apărării. 

 

Claudiu Manda, în prezent vicepreşedinte al Senatului, este unul dintre cei mai apropiaţi oameni de Lia Olguţa Vasilescu, la rândul ei fidelă lui Liviu Dragnea, screi Adevărul.

 

De asemenea, Manda este şi finul lui Valeriu Zgonea, fost parlamentar PSD de Dolj. De altfel, într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor din 2013, Valeriu Zgonea, pe atunci preşedintele Camerei, i-a dat cuvântul, iar Claudiu Manda a spus la începutul interventiei în plen: „Mulţumesc, naşule!“. 

 

Întrebat, ulterior, de jurnalişti, de ce i s-a adresat cu „naşule“, Manda a răspuns: „Păi, nu-i normal să-i spun aşa, dacă el m-a cununat?“. Între timp, Manda a divorţat. 

 

Dincolo de legăturile strânse cu liderii PSD, Claudiu Manda s-a mai remarcat doar printr-un episod scandalos. În decembrie 2015, Manda a postat pe contul său de Facebook o ştire în care se anunţa că autobuzele din Craiova vor fi dotate cu internet gratuit. Sorin Iovu, un român plecat la muncă în Marea Britanie, i-a comentat: „Bă, lumea moare de foame”.

 

A urmat un schimb de comentarii acide pe Facebook, în văzul lumii, însă Claudiu Manda a mers mai departe şi i-a trimis un mesaj privat lui Sorin Iovu: „Ce tare te dai de la distanţă!“. Românul din Marea Britanie i-a răspuns: „Vrei să ne întâlnim?“. Replica din prtea  parlamentarului a fost una de mahala eplică de mahala: „Băgaţi-aş p..a în mă-ta! Oricând!“, a scris Manda pe Facebook,, arătând că nu stăpâneşte foarte bine limba română.

„Băgaţi-aş p..a în mă-ta! Oricând!“, a scris Manda, arătând că nu stăpâneşte foarte bine limba română.

Citeste mai mult: adev.ro/osttrq
„Băgaţi-aş p..a în mă-ta! Oricând!“, a scris Manda, arătând că nu stăpâneşte foarte bine limba română.

Citeste mai mult: adev.ro/osttrq

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22