Dragnea, la RTV: Protestele vor să apere statul paralel și așa-zisa luptă anticorupție

Redactia | 10.08.2018

În timpul emisiunii de joi seara la România TV, cu liderul PSD Liviu Dragnea în direct, a fost preluat apelul unui autointitulat preot care s-a plâns că „unii rătăciți...vor să dea foc la țărișoara noastră scumpă”. „Este emoționant” a replicat Dragnea.

Pe aceeași temă

 

 

”Unii rătăciți, plătiți cu bani murdari de afară, vor să dea foc la țărișoara noastră scumpă. Să nu-i lăsați (…) Lăsați-i acolo și retrageți-vă la casele voastre (…) Nu fiți părtași la distrugerile lor”, a spus, patetic, pretinsul preot, relatează G4Media.ro.

 

”Este emoționant”, a fost reacția lui Liviu Dragnea. ”Majoritatea zdrobitoare a românilor au aceeași atitudine. Din ce în ce mai mulți români vor să susțină stabilitatea, vor să nu mai fie abuzuri (…) Toate aceste proteste vor să apere statul paralel și așa-zisa luptă anticorupție”, a mai spus liderul PSD.

 

El a adăugat că, din câte știe, forțele de ordine sunt pregătite. ”O să vedem mâine (vineri – n.red.) până la urmă. Este un miting politic: Orban a zis că merge, USR merge, Cioloș merge”, a mai susținut Dragnea.

 

La finalul lunii trecute CNA a amendat România TV cu 15.000 de lei pentru difuzarea unui fake news referitor la manifestația pașnică ”Vrem Europa, nu Dictatură”, din 12 mai din Piața Victoriei. România TV a susținut pe tot parcursul zilei că la protest sunt oameni cu furci, bâte și topoare, încercând să compare mitingul cu răscoala din 1907.

 

Un alt fake news celebru la România TV a fost difuzat în iarna anului 2017, când mai mulți angajați ai postului de televiziune au susținut că la protestele împotriva OUG 13 George Soros a dat câte 50 de lei de om și 30 de lei de câine pentru a protesta împotriva Guvernului PSD. Televiziunea a fost atunci amendată cu 50.000 de lei pentru modul în care a reflectat protestele antiguvernamentale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22