Dragnea, LuJu, Antena 3, RTV și instituțiile statului, înscenări abjecte împotriva #rezist

Brîndușa Armanca | 14.09.2018

Un bombardament cu „filmulețe” calomnioase anti#rezist se produce de câteva seri pe un site intitulat LuJu, deîndată preluate de Antena 3 și de RTV, iar de aici mai departe de Evenimentul zilei, Cotidianul, DCNews și de alte publicații aflate în slujba aparatului de propagandă pesedist.

Pe aceeași temă

 

Mesajul: protestatarii de la Corupția ucide sau cei care activează în mișcarea civică #Rezist sunt niște nenorociți drogați, plătiți din exterior pentru a da o lovitură de stat. Serialul se bazează pe o umbră cu imagine și voce prelucrate digital, așadar un martor anonim și neidentificabil, care se prezintă ca fost membru #Rezist și povestește cum pun la cale câțiva protestatari - Florin Bădiță, Angela Șerban, Cristian Mihai Dide, Mălin Bot - răsturnarea „ordinii constituționale” în „case conspirative” din București și din Sibiu, răsucind „joint”-uri și croind planuri războinice. Sunt amintiți totodată ca suspecți Rise Project, precum și jurnaliști ca Ioana Ene Dogioiu, Cristian Pantazi și Moise Guran. Toate acestea apar în contextul scandalului represiunii protestului diasporei din 10 august și al celor peste 800 de plângeri depuse de participanți împotriva Jandarmeriei.

 

Ce este site-ul LuJu, susținut de Jurindex Media s.r.l. și coordonat de mercenarul Răzvan Savaliuc? Deși se autointitulează redacție, e tot ce se poate mai departe de presă, fiind un oficiu de sprijin pentru diversiuni, manipulări și producție de știri false, în beneficiul puterii. Toate acestea sunt servite, exact ca la Antene sau la RTV, ca „dezvăluiri”, „exclusivități” și „bombe”, unele provenite chiar din sânul încăpător al justiției.

 

Cum funcționează rețeaua ticăloșiilor se vede cel mai limpede într-o cronologie, care relevă înscenarea și indică laboratorul în care s-au fabricat „bombele”.

 

3 septembrie: Darius Vâlcov publică pe Facebook documente medicale provenite dintr-un dosar de pensionare de la Ministerul Muncii pentru a acredita ideea că un protestatar, Sandi Matei, este bolnav psihic. Lider #rezist, sandilău cu acte-n regulă #sandynebunu #antifacontraromaniei #RezistesteAntifa“, l-a caracterizat consilierul premierului Viorica Dăncilă. Sandi Matei a depus plângere penală împotriva lui Vâlcov, deja condamnat la 8 ani închisoare, și a cerut daune.

 

9 septembrie: Liviu Dragnea dă semnalul pe Antena 3:„Au fost proteste finanțate și din extern. Eu am auzit că vor ieși săptămâna viitoare. Eu nu m-am folosit niciodată de zvonuri. E mai puțin important de unde (am auzit – n.r.). Vor ieși informații despre faptul că s-au finanțat aceste proteste, că au fost organizați paramilitar, că au provocat întotdeauna jandarmii, au încercat să intre prin forță în Guvern. Asta a fost o lovitură de stat", a declarat Dragnea fără să prezinte dovezi.

 

10 septembrie, ora 20.51: LuJu iese cu „informații”, publicând primul episod cu martorul invizibil care vine în întâmpinarea semnalului dat de șeful PSD sub titlul-fluviu Adevărul despre violențele din 10 august – Un membru #rezist rupe tăcerea și dezvăluie tacticile prin care s-au deturnat protestele democraticeîn scopul dărâmării Guvernului și majorității parlamentareprin lovitura de stat. Bandele #rezist sunt finantate din străinătate cu sute de mii de euro. Manipularea, incitările la ură, viol și omor, s-au făcut prin 140.000 conturi de Facebook, sub sloganul obscen „Muie PSD”. Înregistrarea pare făcută cu tehnică specială de înregistrare și prelucrată. Imaginile cu cei incriminați sunt captate din mediul privat cu scop denigrator.Textul explicativ arată că așa-zisul fost membru al grupării #Rezist „a realizat că este antrenat în activități ilegale, cu care nu dorește să aibă de a face”. Totodată, sunt incriminați SRI, președintele Iohannis și opoziția care fie nu au făcut nimic să împiedice „dărâmarea puteri (sic!) legitime, printr-o lovitură de stat”, fie chiar au stimulat-o. De menționat că în clădirea Guvernului nu se aflau membrii cabinetului, iar premierul Viorica Dăncilă, ca și ministrul de interne, Carmen Dan, se aflau oficial în concediu. Lovitură de stat fără stat.

 

10 septembrie, ora 24: Antena 3 preia „dezvăluirile”, difuzează clipurile video și adaugă exagerări, acuzații, invective prin vocea lui Mircea Badea. Afirmațiile sale subliniază caracterul ilegal al protestului din 10 august ca lovitură de stat eșuată. Persoanele amintite de fantoma blurată sunt calificate ca „monștri”, „descreierați”, „cretini”, „milogi”.

 

11 septembrie: LuJu publică al doilea episod demascator, cu declarații fragmentate ale „martorului”, preluate pe larg și comentate în studiourile Antenei 3.Titlul este similar comunicatului PSD, emis la câteva ore de la difuzare: Tentativa de lovitură de statfinanțată din exterior – PSD cere declanșarea unei anchete după dezvăluirile membrului #rezist privind planul de înlăturare a Guvernului prin forță: “Indicii temeinice cu privire la acțiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranța națională... Cetățenii României au dreptul să știe întreg adevărul din spatele acestor mișcări de stradă, cine a plătit... S-a urmărit provocarea unei reacții emoționale împotriva ordinii constituționale”. Se acreditează din nou ideea că protestatarii primesc mii de euro din străinătate pentru a distruge partidele puternice și a crește un partid mic, manevrabil. Mai mult, breșa ar permite Franței un acces politic și economic mai ușor în România. În emisiunile A3 și RTV diverși politicieni ai puterii solicită anchete și sancțiuni drastice împotriva protestelor #Rezist. În plus, se cere modificarea legislației astfel încât ONG-urile să poată fi controlate la sânge în privința finanțării „din exterior”.

 

11 și 12 septembrie: Intră în acțiune instituțiile statului.

1. PSD cere „instituțiilor statului să investigheze de urgență informațiile de o gravitate excepțională care au apărut în spațiul public cu privire la finanțarea externă a protestelor de stradă și premeditarea acțiunilor violente de la mitingul din 10 august...PSD consideră că informațiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conțin indicii temeinice cu privire la acțiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranța națională și autoritatea statului român. Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic ci un risc major care vizează România”.

2. Carmen Dan, ministru de interne, anunță că s-a depus la DIICOT o plângere penală care este în contradicție cu declarațiile anterioare că nu au existat informații despre finanțări externe ale mitingului și nici despre intenții de răsturnare a ordinii constituționale: „Am putut vedea cu toţii şi am urmărit şi eu aseară nişte filmuleţe. Cred că sunt aspecte care reies şi din acele înregistrări şi cred eu că instituţiile statului se pot apleca şi pentru a verifica şi aceste situaţii. În plus, am depus la DIICOT o acţiune prin care expunem toată înlănţuirea de evenimente şi fapte, particularităţile acestei acţiuni de protest şi am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziţia organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care le consideră necesare”.

3. Jandarmeria face o plângere penală la Parchet în baza art. 2/397 din Codul penal vizând „schimbarea ordinii constituționale, care pune în pericol securitatea națională”.

 

12 septembrie: LuJu difuzează alte episoade cu declarații ale aceluiași cap vorbitor, însoțite de fotografii și capturi video care sugerează că Florin Bădiță, Angi Șerban, Cristian Dide și alții se întâlnesc în „case conspirative” din Sibiu și din București cu adresele precizate, unde s-ar afla serverele de pe care, sub comanda Monicăi Macovei, se trimit mesaje incitatoare către 140.000 de conturi de Facebook. Se mai arată că tinerii sunt deținători și consumatori de marijuana. Antena 3 și RTV intră în acțiune în aceeași seară cu operațiuni ample de manipulare indicând articolele din Legea 143/2000 privind combaterea și consumului ilicit de droguri, utile poliției pentru a-i agăța pe cei nominalizați. Pedepsele pentru cumpărare și deținere de stupefinate merg până la 2 ani închisoare. Faptul că sunt menționate adresele caselor „conspirative” (publicația Turnul Sfatului din Sibiu identifică o simplă clădire de birouri) au în vedere art.5 din Legea 143, care prevede că „Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”. Invitați în emisiunea lui Ciutacu, parlamentari foști sau actuali ca Manda și Savu, cer anchetarea imediată a tuturor celor care au depus plângeri împotriva jandarmilor. Antena 3 se dezlănțuie împotriva „drogaților” din #Rezist, împotriva diasporei lipsite de principii și împotriva USR-iștilor amintiți în înregistrări (Burduja e un „monstru”, useriștii sunt niște „javre” etc.). Tonul e apocaliptic, iar intențiile discursurilor sunt vizibile: anihilarea unor voci din mișcările de protest, intimidarea maselor de nemulțumiți și mai ales mobilizarea instituțiilor statului pentru a băga pumnul în gura celor vocali, dar și atenuarea consecințelor reprimării violente a protestului diasporei. Se mai urmărește justificarea unor legi pentru restrângerea libertății de exprimare, de asociere etc.