Dragnea nu mai vrea remaniere și spune că are relații foarte bune cu premierul Grindeanu

Dora Vulcan | 19.05.2017

Liviu Dragnea, susține că remanierea guvernamentală nu mai este o certitudine, după un schimb de replici, prin presă cu premierul Grindeanu, pe această temă. El spune că nu ar ezita totuși să ceară schimbarea unui ministru dacă o ”analiză” ar dovedi că "în anumite zone este nevoie de un impuls".

Pe aceeași temă

 

 

 

 

"Programul de guvernare este foarte riguros, dar ritmul trebuie menținut. Este posibil să nu fie niciun fel de remaniere, dar, dacă vom analiza că în anumite zone este nevoie de un impuls, este nevoie de un alt ritm decât cel care a fost până acum, eu cel puțin nu o să am niciun fel de ezitare", a afirmat, vineri, la Bacău, Dragnea, citat de Agerpres.

 

Întrebat dacă în acest moment are nemulțumiri față de activitatea vreunui ministru sau minister, Dragnea a spus: "Mă mulțumesc toate ministerele, și ca cetățean, și ca președinte de partid, și ca președinte al Camerei Deputaților".

 

Totodată, el a precizat că "remanierea guvernamentală nu este legată de indicatorii macro-economici care au fost prezentați de Institutul Național de Statistică".

 

"Aceste rezultate sunt generate efectiv de punerea în aplicare a Programului de guvernare în mare parte, de încrederea pe care oamenii de afaceri au avut-o și o au în programul de guvernare. S-au generat peste 110.000 de noi locuri de muncă și aproape 14.000 de noi angajatori, nu doar firme care se înființează, efectiv firme care angajează", a mai spus Dragnea.

 

 

Întrebat care mai sunt relațiile sale cu Grindeanu, Dragnea a spus că relațiile cu premierul sunt ”bune, foarte bune” și că nu crede că premierul ar fi știut măcar despre punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiției în procesul fostei soții referitor la abuzul în serviciu.

 

 

 "E o proba de mare specializare juridica si constitutionala. Noi, de exemplu, de la Parlament nu dam astfel de raspunsuri. Camera Deputatilor nu raspunde la solicitari facute pentru spete ale unor persoane fizice aflate in procese. Noi raspundem cand sunt dispute constitutionale intre institutii, conflict intre institutii, contestatii facute de Avocatul Poporului. Nu intram in astfel de... Dar probabil la Guvern este o alta practica. Nici nu cred ca premierul Grindeanu a stiut despre ce e vorba", a spus Liviu Dragnea. 

 

 

 

  • Grindeanu: unii și-ar dori un cutremur la Palatul Victoria; lor le fuge pământul de sub picioare

 

 

 

Sorin Grindeanu spune că exista persoane care si-ar dori sa fie un "cutremur la Palatul Victoria", dar le-a transmis acestora ca doar lor le va fugi pamantul de sub picioare. Dragnea a spus in weekend ca in luna iunie va avea loc o "discutie" in partid in privinta unei posibile remanieri guvernamentale.

 

 

 

 

"Eu stiu ca unii si-ar dori un cutremur la Palatul Victoria, dar eu ii asigur ca doar lor le fuge pamantul de sub picioare. Guvernul pe care-l conduc e extrem de stabil, are sustinerea PSD, are sustinerea coalitiei, asa cum stiti, si ne vedem mai departe de lucrurile pe care le avem de facut pentru romani", a spus Sorin Grindeanu într-un interviu acordat Agerpres.

 

 

Precizarile premierului vin in urma unei intrebari referitoare la remanieri posibile. Acesta a negat aceste zvonuri.

 

 

Seful Executivului a precizat ca discutiile despre remanieri au aparut dintr-o data si fara fond. Acesta a mentionat ca monitorizeaza atent activitatea ministrilor inainte sa faca o evaluare.

 

 

"Avem cresterea economica. De aici plec in evaluarea pe care o fac. Monitorizez constant activitatea ministrilor care fac parte din Cabinet. Cred ca vorbim prea repede de remanieri. Nu am vazut pe cineva - eu, Dragnea, Tariceanu - care sa spuna ceva legat de remanieri. Conduc un guvern care are o sustinere larga in Parlament. Avem datele oficiale furnizate de INS, sunt lucruri bune (referitor la cresterea economica - n.red.). Daca imi permiteti o comparatie cu fotbalul, nu stiu daca cineva face schimbari in minutul 15 cand conduci cu 3-0. Cam asa suntem in momentul asta", a continuat Grindeanu.

 

 

 

Premierul a adaugat ca in fiecare zi vorbeste cu oamenii din echipa sa si discuta pe fiecare domeniu in parte.

 

 

"Si incercam si reusim sa guvernam asa cum ne-am angajat ca o sa o facem in fata romanilor", a punctat el.

 

 

Intrebarea reporterului despre remaniere a venit in contextul in care presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, in weekend, ca in luna iunie va avea loc o "discutie" in partid in privinta unei posibile remanieri guvernamentale, dar a precizat ca nu este obligatoriu ca aceasta sa se termine cu propuneri pentru remaniere.

 

 

 

 

 

  • Guvernul cere CCR să respingă cererea fostei soții a lui Dragnea privind abuzul în serviciu 

 

 

 

 

Guvernul cere Curtii Constitutionale sa respinga ca inadmisibila exceptia ridicata de Bombonica Prodana, fosta sotie a liderului PSD, Liviu Dragnea, privind lipsa pragul valoric pentru incriminarea infractiunii de abuz in serviciu.

 

 

 

 

Termenul de judecata pentru exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Bombonica Dragnea este 6 iunie 2017, precizeaza ziaristii de la Adevarul, care citeaza surse neidentificate, constată Hotnews.ro.

 

Pentru judecarea exceptiei, mai multe institutii trebuie sa trimita puncte de vedere, precum Guvernul, Avocatul Poporului, presedintii Senatului si Camerei Deputatilor.

 

 

Punctul de vedere transmis de Guvernul condus de Sorin Grindeanu arata ca exceptia de neconstitutionalitate a articolului privind abuzul in serviciu, articolul 297 Cod Penal, este inadmisibila, invocand mai multe paragrafe din Decizia 405/2016, in care Curtea a analizat infractiunea de abuz in serviciu.

 

La sfarsitul lunii martie, Inalta Curte a decis sa sesizeze Curtea Constitutionala in privinta definitiei abuzului in serviciu, la cererea fostei sotii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana.

 

Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de DNA alaturi de fosta sa sotie, Bombonica Prodana, in iulie anul trecut.

 

Procurorii il acuza pe seful PSD de instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual, fapte savarsite in perioada in care acesta ocupa functia de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, iar pe Bombonica Prodana de abuz in serviciu.

 

Procurorii il acuza pe Liviu Dragnea ca ar fi intervenit pentru mentierea in functii a unor persoane in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, persoane care, in realitate, prestau servicii la sediul PSD Teleorman. Bombonica Prodana ocupa, la acea vreme, functiile de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului si familiei si sef serviciu Secretariat din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman.

 

 

 

 

foto Adevărul

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22