Pe aceeași temă
Conform unor surse citate de Hotnews.ro, Dragnea le-a transmis deputaților social-democrați că prioritățile sunt adoptarea legilor justiției și modificarea codurilor penale.
Anunțul făcut de Dragnea apare în contextul în care modificăririle Codului penal și ale Codului de Procedură Penală sunt în dezbatere în Comisia Iordache.
De asemenea, Comisia Europeană a declanşat săptămâna trecută procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie. Pentru transpunerea în legislația națională este nevoie de modificarea Codului de Procedură Penală. Dacă Ministerul Justiției propunea o singură schimbare, parlamentarii PSD-ALDE au făcut nu mai puțin de 110 amendamente de modificare.
”Codul de Procedură Penală se află în dezbatere parlamentară. Estimez că vom transpune directiva și vor elabora un raport în acest sens în următoarele săptămâni. Sigur că există și varianta prin ordonanță de urgență, dar procedurile parlamentare sunt demarate deja și vom merge pe aceasta variantă pentru că ne dorim un proces transparent. Putem avea un raport pana la finalul sesiunii legislative, un raport care va cuprinde atât Directiva cât și decizile Curții”, a declarat săptămâna trecută Florin Iordache.