Pe aceeași temă
Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii din complet, magistrații instanței supreme calificând demersul fostului președinte al PSD ca nefondat.
Recursul în casaţie a fost respins ca nefondat.
În plus, Dragnea a fost obligat să achite cheltuielile de judecată de 200 de lei.
Liviu Dragnea consideră că se află în închisoare fără nicio vină și spune că nu i se pare normal să plătească pentru o faptă pe care nu a comis-o.
„Vreau să mă refer la un neadevăr, și anume că eu le-am cunoscut pe Anisia și Botorogeanu, ca multe alte neadevăruri folosite de acest parchet.
Nu am inițiat acest recurs doar pentru că aș fi nevinovat, pentru a ieși cu orice preț din închisoare. Am făcut acest demers, sunt complet nevinovat, stau de 8 luni nevinovat în penitenciar.
Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziția dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteți casația. (...) Cred cu tărie în nevinovăția mea”, a spus fostul lider PSD în fața judecătorilor de la Curtea Supremă.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de trei ani şi șase luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.