Dragnea se plânge la Tribunalul Teleorman că e condamnat politic și cere desființarea PSD

Laurentiu Gheorghe | 26.10.2019

Fostul lider PSD a depus o plângere la Tribunalul Teleorman în care cere revizuirea sentinței care l-a trimis în spatele gratiilor și să constate ilegalitățile pe care le-a comis filiala Telorman

Pe aceeași temă

Liviu Dragnea magistraților teleormăneni să constate că partidul în fruntea căruia a fost a încălcat legea și că organizația Teleorman a PSD trebuie desființată, fiind ilegal constituită. Astfel, prin efect de domino întregul PSD ar trebui desființat.

Această cerere de revizuire a sentinței primite în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman, in care a fost condamnat definitiv la 3 ani si 6 luni inchisoare, este încă o cale de atac extraordinară în afara celor pe care le va judeca Curtea Supremă: contestația în anulare și recursul în casație.

Procesul a fost inregistrat la Sectia I Civila de la Tribunalul Teleorman, la sfarsitul lunii septembrie, dar pe 9 octombrie a fost declinat la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, unde are sediul PSD, potrivit portalului instantelor, scrie juranlistul Ionel Stoica pe Ziare.com.

Este vorba despre un caz care este in stransa legatura cu un alt proces deschis de Liviu Dragnea. Cel in care contesta mai multe decizii luate la congresul PSD din 29 iunie, care a avut loc dupa incarcerarea sa: modificarile facute la Statutul PSD si alegerea in functiile de conducere a partidului a presedintelui Viorica Dancila, a presedintelui-executiv Orlando Teodorovici si a secretarului general Mihai Fifor.

Potrivit actelor depuse la Tribunalul Teleorman, Liviu Dragnea vrea ca judecatorii sa constate faptele ilicite savarsite de PSD atunci cand i-au fost prelucrate datele sale personale de catre cele doua secretare PSD, angajate fictiv la Protectia Copilului Teleorman, Adriana Botorogeanu si Anisa Stoica.

In plus, fostul politician cere ca PSD sa-i plateasca si prejudiciul retinut de Inalta Curte in acest caz, in suma de 83.650 de lei (aproape 18.000 de euro).

Potrivit lui Dragnea, cele doua secretare i-ar fi accesat ilegal datele personale.

„Accesarea ilegala s-a efectuat prin intermediul a doua persoane fizice Botorogeanu Adriana si Stoica Anisa Niculina, astfel cum a dedus si a statuat instanta nationala in sentinta penala nr. 377/21 iunie 2018, definitiva prin decizia penala nr. 142/27 mai 2019, pronuntata in dosarul 2401/1/2018 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cand a concluzionat ca cele doua salariate de la DGASPC Teleorman ar fi prestat activitate efectiva in incinta organizatiei de partid PSD Teleorman,” explica fostul politician.

Dragnea precizeaza ca a luat cunostinta de acest lucru pe 27 mai 2019, ziua in care a fost condamnat definitiv, ca cele doua secretare „ar fi desfasurat activitate efectiva la sediul PSD organizatia Teleorman, fara insa sa figureze pe statele de plata ale partidului PSD sau ale organizatiei PSD Teleorman, fara sa aiba autorizare sa acceseze datele personale stocate in baza de date a partidului PSD de la terminalul calculatorului din incinta organizatiei de partid PSD Teleorman.”

El enumera care au fost datele sale cu caracter personal, care erau in baza de date a PSD: nume, prenume, adresa, CNP, data nasterii, numar telefon, adresa de email, act de identitate, sex, nationalitate, stare civila, copii (numar si varsta), religie, statut social, permis de conducere, venituri familiale lunare, date privind activitatea socio-profesionala (studii, calificari/diploma, angajator, ocupatia, profesia), competente lingvistice, optiuni politice, domenii de interes, hobbyuri, apartenenta la alte organizatii si semnatura.

Aticolul integral îl puteți citi pe Ziare.com

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22