Pe aceeași temă
Rovana Plumb, președinta organizației de femei, și câțiva parlamentari și europarlamentari vor fi cei care vor reprezenta PSD la Lisabona, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.
La Congres mai participa și fostul ministru pentru afaceri europene, Victor Negrescu.
Singurul român care vorbește la Congresul PES este Corina Crețu, însă o face în calitate de Comisar European, nu de reprezentant al PSD, mai scrie sursa citată.
Congresul are două mize importante pentru socialiști: realegerea bulgarului Serghei Stanișev în funcția de președinte și validarea lui Frans Timmermans candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene (spitzenkandidat).
Nu este prima reuniune la vârful socialiștilor europeni la care Dragnea nu participă. Î
n luna octombrie, când au fost stabiliți candidații la funcția de președinte al Comisie, PSD nu a trimis pe nimeni. Și asta în ciuda faptului că PSD a fost invitat la reuniunea de la Bruxelles a Partidului Socialiștilor Europeni (PES).
”Cei prezenți la Congres se întreabă de ce liderul PSD nu este prezent, de ce partidul nu este reprezentat la vârf la reuniunile familiei social democrate”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre participanți.