Dragnea vrea anchetă parlamentară pentru referendumul din cauza căruia fost condamnat

E.b. | 24.04.2017

Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat, la Antena 3, că nu exclude înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru anchetarea referendumului din 2012 care trebuia să ducă la demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte.

Pe aceeași temă

 

 

Dacă se va înfiinţa o comisie şi pentru referendum (referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu - n.n.), nu ştiu poate că da, poate că nu, acolo fiind şi mai aproape evenimentele s-ar putea să dorească mai mulţi să vorbească sau să fie chemaţi. Am primit şi eu, am primit şi noi de la cetăţeni acelaşi lucru: dar de ce nu şi pentru referendum? Bun, eu nu exclud această variantă”, a declarat Liviu Dragnea la Antena3, conform News.ro.

 

 

Înfiinţarea unei comisii de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost decisă deja de către conducerea Parlamentului şi urmează să fie supusă votului plenului reunit de miercuri. Comisia urmează să fie condusă de Liviu Dragnea şi are ca obiectiv determinarea posibilului grad de implicare a unor instituţii sau persoane în posibila viciere a rezultatului scrutinului, precum şi stabilirea măsurilor care ar urma să fie dispuse inclusiv în vederea sesizării organelor competente pentru verificarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale. Concluziile anchetei vor face obiectul unui raport final care va fi înaintat Birourilor Permanente reunite în termen de 60 de zile de la înfiinţarea comisiei.

 

Potrivit proiectului de Hotărâre, Comisia de anchetă poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care are cunoştinţă despre o faptă ori împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii Comisiei de anchetă.

 

Călin Popescu Tăricean, preşedintele ALDE, a declarat, sâmbătă, despre eventuala chemare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, că toţi cei chemaţi la Parlament pentru audieri trebuie să vină, dând în acest sens exemplul preşedintelui american Bill Clinton, care a fost audiat de Senatul SUA în timp de era şef al statului.

 

El a adăugat că Liviu Dragnea, deşi condamnat penal pentru fraude la referedumul din 2012, nu are niciun impediment legal să conducă o comisie parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

 

La 22 aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în dosarul "Referendumul 2012", la doi ani de închisoare cu suspendare.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22